Hidroelectrica a anulat megalicitația de 100 milioane euro pentru retehnologizarea Vidraru, la care se înscrisese și cel mai bogat om din Rusia

Hidroelectrica a anulat megalicitația de 100 milioane euro pentru retehnologizarea Vidraru, la care se înscrisese și cel mai bogat om din Rusia
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 3 apr 2017

Compania de stat Hidroelectrica a anulat licitația lansată în mai anul trecut pentru megacontractul estimat la 97,5 milioane euro, TVA inclusă, de retehnologizare a amenajării hidroelectrice de la Vidraru , după ce a primit doar oferte inacceptabile sau neconforme cu specificațiile din caietul de sarcini.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În 2016 s-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea barajului și hidrocentralei de la Vidraru. La acea dată, barajul era al cincilea în Europa și al nouălea în lume ca dimensiuni.

La licitație s-au înscris firme specializate în construcții energetice din România, Rusia, China, Cehia, Serbia, Slovenia și Macedonia. Lista cuprindea atât ofertanți individuali, cât și candidați grupați în consorții, inclusiv asociați, subcontractanți și terți susținători.

Flynn nu a făcut publice venituri încasate de la televiziunea finanțară de Kremlin și de la încă o companie rusă CITEȘTE ȘI Flynn nu a făcut publice venituri încasate de la televiziunea finanțară de Kremlin și de la încă o companie rusă

Două mari companii de stat din China figurau printre aspiranții la adjudecarea contractului de retehnologizare a complexului Vidraru, respectiv Power Construction Corporation of China, cu venituri totale de peste 43 miliarde dolari în 2015, și Power Huadong Engineering Corporation, cu peste 6.000 de angajați, care s-a numărat și printre companiile care au depus oferte pentru proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița.

La licitație s-a înscris și compania rusă specializată în construcții și lucrări inginerești pentru sectorul energetic Power Machines, cu venituri anuale de circa 680 milioane de dolari în 2015. Power Machines este controlată de miliardarul rus Alexei Mordașov, prin intermediul grupului Severstal, care mai derulează operațiuni în energie, metalurgie și minerit.

Potrivit Bloomberg, Mordașov, care controlează și circa 25% din concernul turistic german TUI, are o avere estimată la 15,7 miliarde dolari și este cel mai bogat om din Rusia. În urmă cu 10 ani, Mordașov a pierdut în fața miliardarului indian Lakshmi Mittal cursa pentru preluarea grupului metalurgic Arcelor. Numele lui Mordașov apare și în documentele Panama Papers.

Mordașov este un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin. Potrivit Forbes, miliardarul ar fi renunțat în 2015 la operațiunile din SUA ale Severstal pentru a se concentra pe business-ul din Rusia după o întâlnire cu Putin, la care președintele Rusiei l-ar fi sfătuit pe Mordașov să evite investițiile "imprudente".

Legumicultorii: Costul încălzirii spațiilor protejate pentru cultivarea legumelor în România este prea ridicat CITEȘTE ȘI Legumicultorii: Costul încălzirii spațiilor protejate pentru cultivarea legumelor în România este prea ridicat

Alte companii străine care s-au arătat interesate de retehnologizarea complexului Vidraru sunt Litostroj Power și Konkar (Slovenia), Blansko Engineering și CKD Blansko (Cehia), ATB Sever Max și Monting Energetika (Macedonia), precum și ATB Sever Doo din Serbia. Lista include, totodată, cele mai importante nume românești din domeniu, respectiv Romelectro, Romenergo, Energomontaj, ISPE, Hidroconstrucția, Energoconstrucția, Adrem, Elsaco, Construcții Hidrotehnice SA sau ABB SRL, subsidiara locală a grupului multinațional omonim.

Interesant este că la licitație s-a înscris și UCM Reșița, aflată în insolvență. Administratorul judiciar al întreprinderii reșițene este consorțiul format din VF Insolvență SPRL, afiliată a firmei de avocatură Voicu & Asociații, și firma Euro Insol a deputatului ALDE Remus Borza, cea din urmă gestionând și insolvența Hidroelectrica. UCM Reșița depinde în proporție covârșitoare de contractele de mentenanță, automatizări și retehnologizări cu Hidroelectrica.

Pe lista ofertanților se afla și Hidroserv, controlată 100% de Hidroelectrica și intrată în insolvență anul trecut.

Contractul de lucrări "Retehnologizare amenajare hidroenergetică Vidraru" scos la licitație de Hidroelectrica implică lucrări de execuție – montaj la întregul ansamblu de echipamente mecanice, hidromecanice și electrice din centrala hidroelectrică și din barajul de la Vidraru, plus integrarea instalațiilor deja modernizate. De asemenea, sunt cerute servicii de expertizare, proiectare și inginerie pentru fiecare dintre unitățile tehnice funcționale ce fac parte din obiectivul de investiții, precum și activitățí de project management constând în coordonarea lucrărilor, serviciilor, activităților de achiziție, fabricare, procurare, livrare, testare, verificare și punere în funcțiune, în vederea realizării unui contract de retehnologizare „la cheie”, potrivit fișei de date a achiziției.

La licitație, prețul solicitat are cea mai mare pondere în evaluarea și departajarea participanților, respectiv de 70%. Se ține cont și de randamentul mediu ponderat a turbinei hidraulice ce va trebui instalată (pondere de 11%), de banda de putere (10%), de randamentul generatorului (5%) și de puterea nominală a turbinei (4%).

Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potențialul hidroenergetic al Argeșului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna și Oiești, valorificând o cădere totală de apă de 324 metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util. Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa și al nouălea în lume între construcțiile similare. Amenajarea asigură o producție anuală de energie electrică de circa 400 GWh, într-un an hidrologic mediu.

Romtehnica a anulat licitația pentru dotarea cu torpile a fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria CITEȘTE ȘI Romtehnica a anulat licitația pentru dotarea cu torpile a fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria

Hidroelectrica și-a clarificat problemele juridice sub incidența cărora s-a aflat de la intrarea în insolvență în urmă cu aproape 5 ani și nimic nu mai împiedică Guvernul să listeze compania la Bursa de Valori București. Curtea de Apel București a respins joi ca nefondat recursul la procesul inițiat în noiembrie 2016 și prin care un grup de creditori contesta ieșirea Hidroelectrica din insovență. Decizia este irevocabilă. În urma acesteia, Fondul Proprietatea a cerut Guvernului să accelereze procesul de listare și să numească noul Consiliu de Supraveghere.

AGA companiei a fost convocată în acest scop pe data de 19 aprilie. Acționarul majoritar Ministerul Energiei a decis să ignore lista cu candidați la pozițiile de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica întocmită de fosta conducere tehnocrată a ministerului în urma unui proces de selecție asistat de o firmă profesionistă de head-hunting și să vină cu noi propuneri de candidați, care însă urmează să fie numiți doar provizoriu, până la finalizarea unei noi proceduri de selecție.

Directorul general al companiei, Ovidiu Agliceru, a declarat recent că listarea Hidroelectrica ar putea avea loc în acest an dacă se rezolvă problema investițiilor nerentabile din punct de vedere energetic.

”Listarea anul acesta este fezabilă, însă în situația în care aceste investiții nerentabile vor fi soluționate în trimestrul I. Dacă în trimestrul I al acestui an nu vor fi soluționate, sigur că listarea se amână”, a afirmat Agliceru. Managerul s-a referit la acele investiții care au avut ca obiect principal alimentări cu apă și atenuări ale undei de viitură. ”Aceste investiții nerentabile energetic însumează 2 miliarde de euro”, a mai spus Agliceru.

Bob Dylan a primit, într-o ceremonie privată, medalia de aur și diploma Nobel CITEȘTE ȘI Bob Dylan a primit, într-o ceremonie privată, medalia de aur și diploma Nobel

Potrivit lui Agliceru, Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit brut estimat de 1,5 miliarde lei, nivel record, câștigul fiind mai mare cu 200-300 milioane lei față de anul anterior, la o producție de energie de 17,2 TWh. În 2015, compania a avut un profit brut de 1,11 miliarde lei, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanțe. Spre comparație, producătorul de energie a avut în 2012, anul în care a intrat prima dată în insolvență, pierderi de 508 milioane lei.

Producția de energie a crescut anul trecut la 17,2 TWh, de la 15,9 TWh în 2015. De asemenea, Hidroelectrica a înregistrat anul trecut venituri totale de 3,4 miliarde lei, în creștere ușoară față de nivelul din 2015, de 3,32 miliarde lei. Compania pregătește investiții de 1,1 miliarde euro în următorii cinci ani, în retehnologizări, modernizări și construcția de hidrocentrale noi.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvență din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieșit din procedura judiciară. Producătorul de energie are 3.300 de salariați, față de 5.239 salariați la momentul intrării în insolvență.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
ahe vidraru
lacul vidraru
barajul vidraru
hidrocentrala vidraru
alexei mordasov
severtal
cel mai bogat om din rusia
vladimir putin
ministerul energiei
listare hidroelectrica