Hidroelectrica câștigă definitiv procesul cu Energy Holding, dar urmează arbitrajul de la Washington cu Alpiq

Hidroelectrica câștigă definitiv procesul cu Energy Holding, dar urmează arbitrajul de la Washington cu Alpiq
scris 13 nov 2015

Hidroelectrica a câștigat definitiv procesul cu Energy Holding pentru rezilierea contractului păgubos de cumpărare de energie electrică semnat cu compania controlată de Bogdan Buzăianu, după ce Curtea de Apel București a respins, joi, recursul Energy Holding, nemaiexistând altă cale de atac.

Hidroelectrica a intrat in insolvență în iunie 2012, iar după deschiderea procedurii, administratorul judiciar Euro Insol a început negocierile cu toți traderii de energie care aveau contracte de cumpărare de la Hidroelectrica în scopul alinierii prețurilor din contracte, cifrate între 103 și 132 lei/MWh, la cel practicat pe piețele de energie electrică, unde tranzacțiile se făceau la prețuri duble față de cele din contracte, între 220 și 300 lei/MWh.

Potrivit administratorului judiciar, vânzarea de energie electrică la prețurile din contracte a păgubit Hidroelectrica, doar în perioada 2006–2012, cu circa 1,1 miliarde euro. Eșecul negocierilor a determinat administratorul judiciar să rezilieze contractele, măsură care a fost contestată în justiție de traderi.

Elena Udrea este acuzată de DNA că i-ar fi solicitat omului de afaceri Bogdan Buzăianu 5 milioane de dolari americani, pentru ca societatea acestuia, Energy Holding, să își poată desfășura, în continuare, contractele încheiate cu Hidroelectrica. Fostul ministru al Dezvoltării a negat acuzațiile și a susținut că Bogdan Buzăianu ar fi sponsorizat, în realitate, în campania electorală din 2012, PDL.  Udrea a lăsat de înțeles că, în cazul în care este inculpată pentru asta, în dosar ar trebui chemați la audieri și alți lideri ai PDL.

Pe de altă parte, un alt trader de energie căruia i-au fost reziliate contractele cu Hidroelectrica după intrarea în insolvență a producătorului hidro, compania elevețiană Alpiq, a reclamat în urmă cu un an statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, acuzând rezilierea ilegală a contractelor cu Hidroelectrica.

În cererea sa de arbitraj, Alpiq AG acuză că, prin rezilierea contractelor respective, statul român, care deține peste 80% din acțiunile Hidroelectrica, prin Ministerul Energiei, a încălcat Acordul cu privire la promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor semnat de România și Elveția în 1993, dar și Tratatul privind Carta Energiei, ratificat de România în 1997.

Completul format din trei arbitri care va tranșa litigiul de la ICSID între statul român și Alpiq a fost constituit la finalul lunii septembrie, astfel încât procedura de arbitraj poate începe în orice moment.

Problema este însă că Ministerul Energiei nu reușește să-și selecteze avocați care să-l reprezinte în procedura de arbitraj. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a decis, pe 9 octombrie, suspendarea licitației organizate de minister pentru selectarea de case de avocatură care să-l reprezinte la ICSID până la soluționarea pe fond a contestației depuse de firma Zamfirescu Racoți & Partners.

Contestația firmei amintite vizează documentația de atribuire elaborată de Ministerul Energiei și nu a fost singura. O alta a fost depusă de către casa de avocatură Maravela & Asociații, care acuză faptul că documentația de atribuire elaborată de Ministerul Energiei "conține nenumărate prevederi și cerințe manifest restrictive și/sau excesive, care par a fi fost introduse în scopul de a favoriza potențiali ofertanți".

Potrivit raportului privind cauzele insolvenței Hidroelectrica, contractele dintre Hidroelectrica și cele două subsidiare românești ale Alpiq au generat prejudicii totale de peste 849 milioane lei pentru producătorul de energie hidro. Contractul dintre Hidroelectrica și Alpiq RomEnergie, derulat între 2008 și 2012, a condus la prejudicii de 427,24 milioane lei, iar cel cu Alpiq RomIndustries, valabil între 2006 și 2012, de 422,03 milioane lei, se arată în documentul citat.

Traderii au contestat în justiție rezilierea contractelor pe termen lung cu Hidroelectrica, însă toate acțiunile lor au fost respinse de instanțele românești. În iunie anul acesta, a fost respinsă ultima astfel de contestație, cea a Alpiq Romindustries, de către Tribunalul București.

Pe de altă parte, tot în iunie 2015, Comisia Europeană a decis, în urma finalizării unei investigații declanșate în aprilie 2012, că mai multe contracte de vânzare de energie semnate de Hidroelectrica cu firme de trading și clienți industriali, inclusiv cele cu subsidiarele Alpiq, în care se suspecta favorizarea ilegală a cumpărătorilor, nu au reprezentat ajutoare de stat. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
hidroelectrica
energy holding
baieti destepti din energie
alpiq
elena udrea