Parcul fotovoltaic avut în vedere ar urma să aibă o putere instalată totală de aproape 9 MW și să fie constuit pe 2 parcele: 5 MW în apropierea hidrocentralei Subcetate și 3,9 MW între hidrocentralele Plopi și Bretea.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Hidroelectrica a scos la concurs un contract de execuție la cheie a unității de producție de energie regenerabilă fotovoltaică, cu valoare estimată de aproape 30 milioane lei plus TVA.

Compania estimează că îl va atribui și semna la începutul primăverii 2026 și că proiectarea și execuția lucrărilor vor dura, cumulat, circa 1 an de zile.
Ideea Hidroelectrica de a construi un parc fotovoltaic în Țara Hațegului este veche de peste 3 ani.

În august, Hidroelectrica a lansat o licitație pentru a semna un contract de proiectare și execuție ″la cheie″ a unei centrale fotovoltaice de 45 MW, cu amplasament în extravilanul comunei Tudor Vladimirescu din județul Brăila, la valoarea estimată de circa 158,6 milioane lei plus TVA.
Anterior a semnat contract de execuție pentru proiectul-pilot Nufărul, care constă în montarea unui sistem fotovoltaic flotant de 10 MW în județul Olt, pe lacul de acumulare care deservește hidrocentrala Ipotești.

După cum a relatat Profit.ro, proiectul de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pe 2025 al Hidroelectrica prevede revizuirea în scădere cu 49%, față de nivelul aprobat inițial, a cheltuielilor de investiții de anul acesta, de la 1.790.063.000 lei la 915.842.000 lei, ″doar ca o calibrare a așteptărilor societății în legătură cu posibilitatea de realizare a obiectivelor de investiții, raportat la stadiul proiectelor și al procedurilor de achiziție, cât și la constrângerile de avizare a anumitor proiecte″.
În plus, Hidroelectrica a eliminat din buget suma cu care estima că va achiziționa anul acesta dețineri la alte companii din sectorul energetic, cifrată inițial la 660 milioane lei și redusă acum la zero.

Achizițiile ar fi vizat participații la societăți de proiect pentru construcția de centrale de producție a energiei electrice din surse fotovoltaice, planul Hidroelectrica fiind să intre astfel în proiecte solare cu putere instalată de 550 MW, în perioada 2025-2027.
În schimb, pentru 2026 și 2027 cumulat, Hidroelectrica anticipează achiziții de participațiuni în sumă totală de 1,95 miliarde lei.