OMV Petrom anunță că va plăti suprataxa, mult îndulcită

OMV Petrom anunță că va plăti suprataxa, mult îndulcită
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mai 2023

OMV Petrom anunță că va plăti o taxă suplimentară, reprezentând contribuția de solidaritate, după ce președintele Iohannis a promulgat suprataxa, mult îndulcită.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"La data de 12 mai 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 119/2023 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 186/2022 de implementare a Regulamentului Consiliului (UE) 2022/1854 privind contribuția de solidaritate.

Pentru companiile care produc și rafinează țiței, legea introduce obligația de a plăti 350 de lei pentru fiecare tonă de țiței prelucrată în 2022 și 2023.

TABEL Premieră în gaze naturale: România a exportat mai mult decât a importat. Explozie de livrări la extern, în Ungaria și Republica Moldova CITEȘTE ȘI TABEL Premieră în gaze naturale: România a exportat mai mult decât a importat. Explozie de livrări la extern, în Ungaria și Republica Moldova

Prin urmare, OMV Petrom estimează o contribuție de solidaritate de aproximativ 1.500 de milioane de lei pentru anul fiscal 2022, care urmează să fie plătită la sfârșitul lunii iunie 2023. Aceasta se va reflecta în T2/23, în Situația veniturilor și cheltuielilor ca linie separată după linia ”Profit înainte de impozitare”.

Pentru T1/23, valoarea contribuției de solidaritate este estimată la aproximativ 380 de milioane de lei și va fi de asemenea reflectată în rezultate la T2/23. Contribuția pentru întregul an 2023 va fi plătită la sfârșitul lunii iunie 2024", este mesajul companiei.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a celebrei OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare.

Asta după ce prevederile menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui, au fost eliminate integral din textul actului normativ.

Cluburile sportive private nu vor mai primi bani publici dacă nu afișează salariile angajaților și sportivilor CITEȘTE ȘI Cluburile sportive private nu vor mai primi bani publici dacă nu afișează salariile angajaților și sportivilor

Eliminarea primei variante a suprataxei OMV Petrom inițiate în Parlament a fost consfințită miercurea trecută de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, după decizia similară de cu o zi înainte a Senatului. Modificarea radicală a legislației contribuției de solidaritate a fost adoptată de deputați cu 182 de voturi pentru, 38 contra și 44 de abțineri.

CONFIRMARE Sub amenințarea unui infringement, Guvernul nu va mai aplica taxa clawback redusă doar pentru medicamentele produse în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Sub amenințarea unui infringement, Guvernul nu va mai aplica taxa clawback redusă doar pentru medicamentele produse în România

Textul prezintă neclarități și dificultăți de interpretare, putând genera situații care ar conduce la nerespectarea legislației europene″, a fost argumentul coaliției de guvernare, care a decis eliminarea prevederilor reclamate de Iohannis, inițiate anterior tot de ea. Parlamentarii s-au mișcat extrem de repede, în condițiile în care termenul de declarare și plată a contribuției de solidaritate este 25 iunie

În schimb a fost introdusă o taxă în sumă fixă pe țițeiul prelucrat în rafinării, care va fi datorată doar de către companiile care practică concomitent activități de extracție și de rafinare a țițeiului. Singura companie din România aflată în această situație este OMV Petrom. 

Marjele de rafinare în perioada de aplicare a OUG nr. 186/2022 sunt superioare unor marje obținute în condiții normale de piață. Deși în anul 2023 se estimează că marjele vor scădea, ele vor fi în continuare superioare unor marje obținute în condiții normale de piață, activitatea de rafinare nefiind însă impozitată suplimentar″, a argumentat coaliția introducerea noii taxe.

CONFIRMARE LISTA - ANAF vine în premieră la BVB, cu acțiuni la aproape 100 de companii. Oferte la Banca Transilvania, BRD, UniCredit, OMV Petrom, Zarea, Bucur Obor, Antibiotice, Rompetrol, Alro, FP, SIF-uri, fostul hotel Inter CITEȘTE ȘI CONFIRMARE LISTA - ANAF vine în premieră la BVB, cu acțiuni la aproape 100 de companii. Oferte la Banca Transilvania, BRD, UniCredit, OMV Petrom, Zarea, Bucur Obor, Antibiotice, Rompetrol, Alro, FP, SIF-uri, fostul hotel Inter

Taxa va fi de 350 lei pe tona de țiței procesat în activitatea de rafinare. OMV Petrom a procesat anul trecut 4,241 milioane tone de țiței și condensat la rafinăria Petrobrazi, potrivit raportului său anual pe 2022, din care ar rezulta o obligație de plată la bugetul de stat de peste 1,48 miliarde lei.

Cifra este mult sub estimările privind ″factura″ de plată a OMV Petrom pentru contribuția de solidaritate în situația în care activitățile vizate de contribuție ar fi avut o pondere de cel puțin 75% în cifra sa de afaceri, estimări care au mers de la minimum 3 miliarde lei până la 1 miliard de euro. Prevederile care au făcut obiectul cererii de reexaminare a lui Iohannis aveau ca scop tocmai ″forțarea″ acestui procent de 75%.

O instanță din Cipru a înghețat o parte din activele miliardarului ceh Radovan Vítek, cel mai important investitor imobiliar din România CITEȘTE ȘI O instanță din Cipru a înghețat o parte din activele miliardarului ceh Radovan Vítek, cel mai important investitor imobiliar din România

A fost introdusă și prevederea potrivit căreia contribuția de solidaritate nu este datorată de către companiile care nu au avut producție în sectoarele vizate de aceasta în perioada 2018-2021. Astfel, au fost scutiți de supraimpozitare concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producția a început în vara anului trecut.

Pentru a asigura securitatea aprovizionării cu țiței, gaze naturale, huilă, produse de cocserie și produse obținute din rafinarea petrolului, precum și pentru a menține interesul investitorilor pentru realizarea de investiții noi în aceste domenii″, scrie în fundamentarea modificării, inițiată de coaliție alături de USR.

După cum a relatat Profit.ro, cei trei concesionari, Black Sea Oil&Gas (BSOG), Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia au contestat deja în instanță contribuția de solidaritate, reclamând neconstituționalitatea ei. În plus, ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, i-a transmis premierului Ciucă, în cadrul unei întâlniri la care s-a discutat și despre investițiile energetice din Marea Neagră, că investitorii au nevoie de ″impozitare stabilă, previzibilă și transparentă″.

ANAF iese de joi în stradă, dar nu în control, ci la proteste CITEȘTE ȘI ANAF iese de joi în stradă, dar nu în control, ci la proteste

Soluțiile legislative alese de coaliție par un compromis între nevoia de bani a bugetului de stat, în condițiile situației îngrijorătoare a încasărilor bugetare din primul trimestru al anului și pe fondul continuării animozității politico-diplomatice față de Austria pentru refuzul aderării României la spațiul Schengen, și riscurile juridice (procese în justiție) și economice (amânarea investițiilor în gazele din Marea Neagră) aduse de prima variantă a legii de aprobare a OUG nr. 186/2022.

Contribuția de solidaritate din petrol și gaze a fost subiect de conflict politic în coaliția de guvernare. PSD a acuzat PNL că nu a negociat bine la Bruxelles în toamna anului trecut, prin Ministerul Energiei, Regulamentul UE prin care aceasta a fost introdusă la nivel european, astfel încât să fie obligată la plată și OMV Petrom. La rândul lor, liberalii i-au arătat cu degetul pe social-democrați pentru formularea OUG nr. 186/2022 în decembrie, act normativ inițiat de Ministerul Finanțelor Publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
contributie de solidaritate bsog midia
contributie de solidaritate omv petrom
contributie solidaritate petrol gaze carbune rafinarii
suprataxare petrol gaze rafinarii carbune
supraimpozitare energie