OPEC+ a decis creșterea livrărilor de petrol în februarie, în conformitate cu un acord anterior

OPEC+ a decis creșterea livrărilor de petrol în februarie, în conformitate cu un acord anterior
scris 5 ian 2022

Un grup format din cei mai mari producători de petrol din lume a convenit să respecte creșterea planificată a producției de petrol din februarie, în timp ce investitorii în sectorul energiei cântăresc impactul potențial al cazurilor de Covid-19 care sunt în creștere rapidă, transmite CNBC.

OPEC și aliații săi non-OPEC, cunoscuți în mod colectiv ca OPEC+, au decis să-și majoreze producția cu 400.000 de barili pe zi începând de luna viitoare, scrie News.ro.

EXCLUSIV Planul Diverta de a ieși din noua insolvență: închideri de magazine, restructurări, relocări pe spații mai mici, apropierea de clienți cu bani, lansarea conceptului Read’n’Drink. Nu este însă exclusă nici vânzarea business-ului! CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Planul Diverta de a ieși din noua insolvență: închideri de magazine, restructurări, relocări pe spații mai mici, apropierea de clienți cu bani, lansarea conceptului Read’n’Drink. Nu este însă exclusă nici vânzarea business-ului!

Decizia era în general așteptată, având în vedere presiunea SUA de a crește oferta și în lipsa unor noi restricții majore legate de Covid-19.

Condusă de lidera OPEC Arabia Saudită și lidera non-OPEC Rusia, alianța energetică este în proces de retragere a restricțiilor record ale livrărilor, de aproximativ 10 milioane de barili pe zi.

Reducerea istorică a producției a fost pusă în aplicare în aprilie 2020 pentru a ajuta piața energiei, după ce pandemia de coronavirus a redus cererea de țiței.

”Prețurile petrolului sunt încă în jurul valorii de 80 de dolari pe baril, probabil mai mare decât ar dori președintele SUA Joe Biden”, a declarat marți Herman Wang, director pentru informațiile privind OPEC și Orientul Mijlociu la S&P Global Platts, pentru CNBC.

Contractele futures pentru țițeiul Brent, de referință la nivel internațional,  fostau tranzacționate la 79,87 dolari pe baril la sfârșitul tranzacțiilor de marți de la Londra, în creștere cu aproximativ 1,1%, în timp ce contractele futures din SUA West Texas Intermediate s-au situat la 76,89 dolari pe baril, în urcare cu aproximativ 1%.

Prețurile petrolului au urcat anul trecut cu peste 50%, investitorii în energie fiind optimiști că varianta Omicron, extrem de contagioasă, ar putea fi mai puțin severă decât se credea. Asta în pofida faptului că infecțiile cu Covid-19 au atins noi recorduri, SUA raportând un record zilnic global de peste 1 milion de infecții în doar 24 de ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
opec+
petrol