Prețul petrolului a scăzut cu 4% după ce saudiții au exclus orice reducere a producției OPEC

Prețul petrolului a scăzut cu 4% după ce saudiții au exclus orice reducere a producției OPEC
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 23 feb 2016

Cotațiile internaționale ale petrolului au pierdut peste 4% în urma declarațiilor făcute la Houston de ministrul saudit al petrolului, Ali bin Ibrahim Al-Naimi, care a exclus orice reducere a producției OPEC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În opinia sauditului, cine crede că vreun mare producător își va reduce producția dă dovadă de naivitate, actualul scenariu al înghețării nivelului producției fiind mult mai realist.

La puține minute de la declarațiile lui Al-Naimi (la ora 18:03, ora României), indicii futures ai petrolului Brent (de referință la nivel global) erau în scădere cu 1,33 dolari sau 3,8%, până la un nivel de 33,36 dolari/baril, în timp ce țițeiul West Texas Intermediate (WTI - de referință pe piața americană) pierduse 1,52 dolari sau 4,5%, ajungând la 31,88 dolari pe baril.

Iranul: propunerea ruso-saudită este o glumă

Afirmațiile sauditului survin celor ale omologului și, totodată, rivalului său din OPEC, ministrul iranian al petrolului, Bijan Namdar Zanganeh. Acesta a calificat propunerea de înghețarea a producției ruso-saudită drept “o glumă”. “E de-a dreptul ridicol, vin (rușii și saudiții - n.r.) cu o propunere de înghețare a producției și cer ca aceasta să fie efectuată la un nivel al producției lor de 10 milioane de barili pe zi, vizavi de producția iraniană actuală de un milion de barili pe zi“, a fost declarația acestuia care a inițiat trendul descendent al petrolului de azi, amplificat și de declarațiile ulterioare ale omologului său saudit.

Saudiții i-au informat pe americani la ei acasă că trebuie să dea faliment

De altfel, Al-Naini a refuzat să comenteze declarațiile iranianului, afirmând că “nu-și va pierde timpul vorbind de reducerea producției, care evident că nu va avea loc”.

În schimb, ceea ce ar putea funcționa ar fi, potrivit sauditului, “înghețarea producției, creșterea cererii, ieșirea de pe piață a unor producători ineficienți, ceea ce în cele din urmă va conduce la o echilibrare a raportului dintre cerere și ofertă”.

Aflat în bârlogul lupului, la Houston, Al-Naimi a negat că Arabia Saudită ar fi declarat război producătorilor de petrol americani din formațiuni de șisturi cristaline.

Cu toate acestea, mesajul său a fost cât se poate de clar: “producătorii ineficienți trebuie să dispară”. “Piețele eficiente vor determina unde se va situa costul marginal al unui baril de petrol pe curba costurilor. Producătorii ineficienți și neprofitabili vor trebui să dispară. Știu că sună dur, dar este un fapt”, le-a explicat acesta participanților la una dintre cele mai importante conferințe de petrol și gaze anuale, IHS CERAWeek, la care participă și mulți producători de petrol din formațiuni de șisturi cristaline din SUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret. petrol
brent
wti
opec
faliment
sisturi cristaline
sua