Prețul petrolului Brent a scăzut, după ce a depășit 80 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimii trei ani

Prețul petrolului Brent a scăzut, după ce a depășit 80 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimii trei ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 sep 2021

Prețul petrolului Brent a scăzut marți, după ce a depășit 80 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimii aproape trei ani, investitorii căutând să își marcheze profiturile după creșterile din ultimele cinci zile, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cererea de carburanți este în creștere, iar traderii anticipează că producătorii majori de petrol vor menține oferta scăzută, la reuniunea de săptămâna viitoare a OPEC, scrie News.ro.

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Cotația petrolului Brent a scăzut cu 0,9%, la 78,78 dolari pe baril, după ce a urcat până la 80,75 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018.

Prețul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 0,8%, la 74,85 dolari pe baril, după un maxim al ședinței de 76,67 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel după luna iulie.

Piața se confruntă cu factori negativi și din cauza crizei energetice din China, cel mai mare consumator de energie din lume.

”Raționalizarea recentă a energiei de către industriile  chineze, pentru a reduce emisiile, ar putea afecta activitățile economice, anulând efectul folosirii mai mari a motorinei în generarea de energie”, potrivit băncii de investiții Barclays.

Era predictibil falimentul City Insurance? CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance?

Unii investitori sunt îngrijorați că o contagiune a bulei speculative imobiliare din China ar putea afecta economia țării și implicit cererea de petrol, a spus Louise Dickson, analist la Rystad Energy. China este cel mai mare importator de petrol din lume.

OPEC a estimat marți că cererea de petrol va crește puternic în următorii câțiva ani, odată cu redresarea economiilor după pandemie. Organizația a adăugat că lumea trebuie să investească în continuare în producția de petrol, pentru a evita o criză, chiar dacă face tranziția către forme mai curate de energie.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret