Prețurile petrolului au încheiat sesiunea de marți în scădere cu aproximativ 1%, investitorii temându-se de un potențial exces de ofertă, în urma unor progrese în discuțiile dintre delegațiile americane și iraniene și pe fondul așteptărilor privind o posibilă creștere a producției de către OPEC+, transmite Reuters.
Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 65 de cenți, sau cu 1%, închizând la 64,09 dolari barilul, în timp ce petrolul West Texas Intermediate (WTI) a coborât cu 64 de cenți, sau cu aproximativ 1,04%, până la 60,89 dolari barilul, scrie News.ro.

12 iunie Eveniment Profit - Piața de Capital.forum - Provocări pe piața de capital în perioadă de tensiuni economice și sociale - Ediția a V-a
Deși OPEC+ nu este așteptată să schimbe politica la reuniunea de miercuri, surse din cadrul organizației au declarat pentru Reuters că o nouă reuniune, programată sâmbătă, ar putea duce la o accelerare a creșterii producției în luna iulie.
Între timp, SUA și Iran au încheiat săptămâna trecută la Roma a cincea rundă de negocieri privind dosarul nuclear. Deși au existat semne de progres limitat, persistă divergențe majore, în special legate de nivelul de îmbogățire a uraniului de către Iran.
”Dacă OPEC+ va conveni o majorare a producției, iar Iranul reușește să adauge barili suplimentari pe piață printr-un posibil acord cu SUA, ar putea fi un factor negativ major pe termen scurt pentru prețul țițeiului,” a declarat Dennis Kissler, vicepreședinte senior la BOK Financial.
Dacă negocierile nucleare eșuează, sancțiunile împotriva Iranului ar putea rămâne în vigoare, limitând oferta de petrol a Teheranului. În caz contrar, un acord ar putea aduce mai mult petrol iranian pe piață, amplificând presiunile asupra prețurilor.

Pe partea de ofertă, un sondaj preliminar Reuters a indicat o creștere cu 500.000 de barili a stocurilor de țiței din SUA săptămâna trecută.
Un factor de susținere pentru prețuri a fost decizia președintelui Donald Trump de a prelungi negocierile comerciale cu Uniunea Europeană până pe 9 iulie, ceea ce a diminuat temerile legate de posibile tarife ce ar fi putut reduce cererea de combustibil. Wall Street a înregistrat creșteri în urma acestei vești.
Totodată, un incendiu de vegetație în provincia Alberta (Canada) a determinat închiderea temporară a unor unități de producție de petrol și gaze, susținând ușor prețurile pe termen scurt.