Producția de petrol a Statelor Unite a atins cel mai ridicat nivel după 1970

Producția de petrol a Statelor Unite a atins cel mai ridicat nivel după 1970
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 feb 2018

Producția de petrol a Statelor Unite a depășit în noiembrie nivelul de 10 milioane de barili pe zi, pentru prima oară după 1970, potrivit datelor Administrației pentru Informații în Domeniul Energiei, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cu o producție de 10,038 de milioane de barili de petrol pe zi, care continuă să crească, Statele Unite ar putea concura cu Arabia Saudită și Rusia pentru poziția de cel mai mare producător de petrol din lume, scrie News.ro.

Cotația petrolului american West Texas Intermediate, cu livrare în martie, a urcat miercuri cu 0,4%, la 64,73 dolari pe baril, la bursa din New York. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețul contractelor pentru petrolul cu livrare în martie a avansat cu 7,1%, arată datele MarketWatch.

Toate drumurile duc la Baumgarten. După BRUA, și Turkstream-ul Gazprom este gândit având ca destinație finală terminalul OMV din Austria CITEȘTE ȘI Toate drumurile duc la Baumgarten. După BRUA, și Turkstream-ul Gazprom este gândit având ca destinație finală terminalul OMV din Austria

Prețul petrolului Brent, de referință pe piața globală, cu livrare în martie, a crescut cu 3 cenți, la 69,05 dolari pe baril, la ICE Futures Europe.

Contractele pentru petrolul Brent cu livrare în martie, care au expirat miercuri, au crescut în ianuarie cu circa 3,3%. Contractele pentru luna aprilie au avansat cu 0,5%, la 68,89 dolari pe baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
sua