Șeful operatorului de termoficare din București: Legea trebuie schimbată pentru ca Primăria să poată împrumuta banii necesari Termoenergetica pentru preluarea ELCEN

Șeful operatorului de termoficare din București: Legea trebuie schimbată pentru ca Primăria să poată împrumuta banii necesari Termoenergetica pentru preluarea ELCEN
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 24 dec 2021

Legislația trebuie modificată astfel încât Primăria Municipiului București să poată împrumuta banii necesari operatorului sistemului centralizat de termoficare din Capitală, Termoenergetica, pentru a prelua activele și operațiunile principalului producător de energie termică din București, ELCEN, a declarat directorul general al Termoenergetica, Claudiu Crețu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Business-ul ELCEN a fost evaluat oficial în iunie la valoarea de piață de 1,075 miliarde lei.

FOTO Dosar la Judecătoria Ploiești: Moș Crăciun contestă decizia de carantinare CITEȘTE ȘI FOTO Dosar la Judecătoria Ploiești: Moș Crăciun contestă decizia de carantinare

Legea privind plafoanele bugetare pe 2022, promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis, prevede că municipiilor, precum Bucureștiul, le pot fi autorizate anul viitor finanțări rambursabile de cel mult 150 milioane lei.

"Putem absorbi bani europeni pentru investiții într-un sistem modern. Există aceste resurse financiare, sunt la îndemână, mai trebuie doar să se asigure cadrul potrivit care să permită investirea acestor bani: o companie unică care să poată gestiona sincronizat sistemul de încălzire; plata la timp a subventiei asumate de către PMB, astfel încât Termoenergetica să fie stabilă financiar și să poată cofinanța proiectele de investiții", a transmis Claudiu Crețu.

ULTIMA ORĂ Consiliul Concurenței investighează Orange și RCS&RDS cu suspiciunea de abuz de poziție dominantă la emiterea unui aviz. Inspecții și documente ridicate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Consiliul Concurenței investighează Orange și RCS&RDS cu suspiciunea de abuz de poziție dominantă la emiterea unui aviz. Inspecții și documente ridicate

Potrivit acestuia, banii europeni pot fi absorbiți și investiți doar dacă beneficiarul nu se află în dificultate financiară, respectiv în insolvență.

"De aceea este atât de importantă și urgentă achiziția centralelor ELCEN. Pentru că acest lucru înseamnă ieșirea din insolvență a companiei, iar Termoenergetica, având și zona de producere și zona de transport și distribuție, poate să acceseze fonduri nerambursabile pentru întreaga activitate SACET. Astfel, se poate investi în paralel (fără a mai pierde timp și bani cu diverse proceduri separate), în proiecte pentru centrale noi, eficiente pe baza fondurilor disponibile prin Fondul de Modernizare (peste 12 miliarde euro sunt disponibili prin acest Fond) și, în același timp, în modernizarea conductelor, pe baza banilor disponibili prin POIM (300 milioane euro)", a detaliat șeful Termoenergetica.

Prima țară care introduce vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 de la vârsta de 5 ani CITEȘTE ȘI Prima țară care introduce vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 de la vârsta de 5 ani

El a adăugat că, pentru conducte, urmează lansarea licitațiilor în SICAP de către aparatul PMB, iar în 2022 trebuie pregătite documentații pentru proiecte în conducte rețea secundară, puncte termice, automatizare, digitalizare, smart metering, integrare regenerabile (geotermal, fotovoltaic, stocare energie etc), cu finanțare tot din Fondul de Modernizare.

"Ce înseamnă realizarea acestor investiții? Diminuarea masivă a pierderilor, reducerea numărului avariilor, apă caldă și căldură fără întreruperi în furnizare la cetățeni, un sistem modern, durabil, eficient și, mai ales, nepoluant. Totodată, siguranță în alimentarea cu energie electrică a capitalei, stabilitatea SEN, reducerea dependenței de importurile de energie, scăderea costurilor de operare și a celor din facturile cetățenilor. Așadar soluții sunt, bani europeni sunt, mai e nevoie de un pas. Cel mai important pentru ca toate aceste proiecte viabile să se poată concretiza: să se asigure cadrul legal care să permită finanțarea Primăriei Municipiului București. PMB trebuie să se poată împrumuta, astfel încât să capitalizeze Termoenergetica și, astfel, să se pună bazele unui SACET integrat, capabil să dezvolte sistemul energetic al Bucureștiului pe fonduri europene, în timp util", a mai spus Crețu.

Musk spune că e “aproape gata” cu vânzările de acțiuni. Capitalizarea Tesla revine peste pragul de 1 trilion de dolari CITEȘTE ȘI Musk spune că e “aproape gata” cu vânzările de acțiuni. Capitalizarea Tesla revine peste pragul de 1 trilion de dolari

Potrivit acestuia, PMB are nevoie de finanțare și know-how, fiind nevoie de colaborare cu instituții financiare internațional (World Bank, IFC, BERD etc) ce pot susține dezvoltarea serviciului de încălzire centralizată, în condiții de eficientă și fiabilitate, precum și de modificarea plafonului pentru ca PMB să se poată împrumuta.

"Bugetul deficitar al PMB și perspectivele financiare ale acestuia pentru 2022 sunt îngrijorătoare; în mod evident, nu permite alocarea sumelor necesare din fonduri proprii, așadar ar fi oportun să fie identificate și alte soluții de finanțare. O astfel de decizie ar rezolva problema insolvenței ELCEN, ar facilita atragerea fondurilor europene și implementarea fără întârziere a investițiilor esențiale și urgente. Altfel, așa cum arată astăzi situația financiară a PMB, urmează în câteva luni risc de faliment în lanț: Termoenergetica, ELCEN, din ce in ce mai frig și risc de întuneric în Capitală", a conchis directorul general al Termoenergetica.

viewscnt
Afla mai multe despre
termoenergetica elcen
caldura apa calda bucuresti
scumpire gigacalorie