Surse: Maghiarii au anulat rezervări de capacități ale Valahia Gaz. ANRE a convocat importatorii de gaze autohtoni la discuții

Surse: Maghiarii au anulat rezervări de capacități ale Valahia Gaz. ANRE a convocat importatorii de gaze autohtoni la discuții
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 15 oct 2019

Valahia Gaz SRL, compania nou-înființată care 1 an s-a situat printre liderii importurilor de gaze din România, a fost subiectul unei anchete a Autorității de reglementare din Ungaria, în urma căreia au fost anulate cel puțin o parte din licitațiile de rezervări de capacitate pe care le avea pe interconexiunile cu România și Slovacia, au declarat surse din domeniul energetic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Potrivit surselor citate, capacitățile au fost scoase din nou la licitație, iar una dintre firmele câștigătoare a fost MET.

Pe această temă a vorbit și directorul executiv al MET România Energy, Petre Stroe, care, luni, în cadrul Profit Energy.forum, a semnalat o situație apărută recent pe piața importurilor.

CITEȘTE ȘI Profit Energy.forum - Dumitriu (Nuclearelectrica): Suntem vânați din punctul de vedere al dividendelor suplimentare. Chiar azi a fost declanșat un control ANAF !

Potrivit acestuia, există importatori care dețin gaze și care nu le pot aduce în țară pentru că, în același timp, capacitățile de import sunt rezervate de traderi care nu dețin gaze.

“Transgaz ar trebui să ia în calcul dacă participanții la licitațiile de rezervare de capacități au resurse, și anume gazele”, a afimat Petre Stroe.

Faptul că MET a preluat o parte din cota de importuri efectuate de Valahia Gaz este confirmat și de ultimul raport ANRE.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Valahia Gaz nu au răspuns până la acest moment.

Profit Energy.forum - Petre Stroe (MET): Din cauza instabilității legislative sunt dificultăți în a traduce ce se întâmplă pe piață acționarilor, care nu înțeleg nimic. Am tot vorbit de predictibilitatea legislativă. Cea care suferă este predictibilitatea CITEȘTE ȘI Profit Energy.forum - Petre Stroe (MET): Din cauza instabilității legislative sunt dificultăți în a traduce ce se întâmplă pe piață acționarilor, care nu înțeleg nimic. Am tot vorbit de predictibilitatea legislativă. Cea care suferă este predictibilitatea

Profit.ro a remarcat faptul că în luna iunie, chiar dacă a rămas pe poziția a doua în topul importatorilor de gaze, după OMV Petrom, Valahia Gaz și înjumătățit cota, de la 41,1% la 23,6%. Cantitatea de gaz importată de Valahia Gaz a scăzut de la 480 GWh la 340 GWh. Cota de piață pierdută de Valahia Gaz a fost preluată de trader-ul maghiar MET, care a ajuns de la 5,2% în luna mai la 16,6% în luna iunie (importuri de 250 GWh).

De altfel, potrivit unor surse oficiale, marți va avea loc, la sediul ANRE, o întâlnire a conducerii instituției cu importatorii, în care să se discute despre tipurile de contracte pe care aceștia le au semnate, pe termen lung cu Gazprom sau pe termen scurt, cu gaze cumpărate de pe piețe spot și revândute în România.

Oficialii ANRE consideră că, în cazul în care contractele sunt pe termen lung, prețurile de import n-ar trebui să fie cu mult diferite față de cele de iarna trecută. În cazul însă, în care contactele sunt pe termen scurt, situația ar putea fi una total diferită, iar prețurile pentru furnizorii și, implicit, consumatorii români ar putea crește considerabil.

Temerile ANRE ar putea fi valabile dacă tranzitul gazului rusesc prin Ucraina ar fi întrerupt. În caz contrar însă, în condițiile în care toate statele din regiune (și din întreaga Europă), inclusiv România, au depozitele pline, ar putea exista un surplus de gaze pe aceste piețe, ceea ce ar conduce la o reducere a prețului spot, cum deja s-a întâmplat în această vară, când prețurile spot au fost de 9-11 euro/MWh. În prezent cotațiile futures ale gazului pentru această iarnăî sunt de 17-18 euro/MWh, cu 10 euro sub cele de iarna trecută.

În România, ce-i drept, prețul pe piața spot (neimportantă totuși ca mărime în comparație cu alte state, cu volume de 1-2%) prețul a fost dublu. Cu toate acestea, situația de pe această piață pare a se fi detensionat timid de la începutul acestei luni, pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) fiind înregistrat pe 5 octombrie cel mai redus preț al ultimelor 6 luni, de 85,8 lei/MWh. Un preț mai redus n-a mai fost înregistrat din ziua de tranzacționare premergătoare intrării în vigoare al plafonării prețului la 68 lei/MWh pentru consumatorii casnici și CET-uri.

Explicația: importurile masive și cantitatea limitată de gaz care mai poate fi injectată în depozite, pline în proporție de 91,5%, au majorat disponibilitățile rămase pe piața concurențială.

Valahia Gaz se prezintă pe site-ul propriu ca fiind o firmă de trading transfrontalier de gaze, cu activitate complexă în România, Austria și Ungaria, fiind inclusiv membru, ca trader virtual, al hub-ului central-european de la Baumgarten, Austria, unul dintre cele mai importante din UE și ale cărui cotații medii sunt utilizate la stabilirea prețului de referință pentru calculul redevențelor datorate statului de către producătorii de gaze din România.

Valahia Gaz a fost înființată în septembrie 2017 de către un tânăr de 26 de ani din București, Constantin Muceanu, cu un capital de 200 de lei. Ulterior, ca asociat unic, acesta a majorat capitalul societății la 45.500 de lei. În decembrie 2017, în firmă a intrat, cu 1,1% din părțile sociale, cetățeanul georgian Archil Msuknishvili, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Tbilisi. În aceeași lună, Muceanu i-a cesionat toate părțile sociale lui Msuknishvili, care a devenit asociat unic.

viewscnt
Afla mai multe despre
valahia gas
met
ane
importatori
gaze