TeraPlast atrage 5,5 milioane lei din fonduri PNRR pentru construcția unei centrale fotovoltaice în parcul de la Sărățel

TeraPlast atrage 5,5 milioane lei din fonduri PNRR pentru construcția unei  centrale fotovoltaice în parcul de la Sărățel
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 29 aug 2023

Grupul TeraPlast investește 22,56 milioane lei în producția de energie electrică în regim de autoconsum, un sfert din sumă urmând să fie finanțată prin fonduri europene ale programului PNRR.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Bani din PNRR pentru un emitent de la cota Bursei de Valori București. TeraPlast Bistrița (TRP) va accesa 5,5 milioane lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență după ce a depus la Ministerul Energiei documentație pentru construcția unei centrale electrice fotovoltaice.

Investiția totală este de 22,56 milioane lei restul de necesar urmând să fie asigurat din fonduri proprii sau de resurse atrase prin finanțări specifice activităților corporative. Centrala care va fi montată în parcul industrial de la Sărățel de la lângă Bistrița va avea o putere de 4,56 MWp și o putere produsă prin invertoare de 3,81 MW.

TTS semnează un contract de transport cu Liberty Galați de 31 milioane euro pe 3 ani, cât o șesime din afacerile anului trecut. Compania a câștigat și din tranzitul mărfurilor ucrainene CITEȘTE ȘI TTS semnează un contract de transport cu Liberty Galați de 31 milioane euro pe 3 ani, cât o șesime din afacerile anului trecut. Compania a câștigat și din tranzitul mărfurilor ucrainene

Proiectul este integrat într-un cadru mai larg de creștere a independenței energetice a companiei și a alimentării din surse regenerabile și va da acces TeraPlast la achiziții cu prioritate de energie electrică regenerabilă produsă extern. Centrala care urmează să aibă 8.000 de panouri solare are și o capacitate de stocare de 920 kW.

„În ultimii 5 ani, Grupul TeraPlast a investit aproape 400 milioane de lei în proiecte care asigură extinderea capacităților de producție, diversificarea afacerilor și dezvoltarea durabilă. In continuare, Grupul va finanța cu prioritate proiectele care accelerează componenta de durabilitate, care cresc competitivitatea și oferă plus valoare socio-economică”, spune raportarea către Bursă.

TeraPlast, companie care îl are ca acționar principal pe fondatorul Dorel Goia, cu o participație de 46,83% din titluri, este listat6ă la cota BVB din anul 2008 și, la ultimul preț de închidere de 0,4645 lei/acțiune, are o capitzalizare bursieră de 1,01 miliarde lei (204,55 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
bvb
bursa
pnrr