ULTIMA ORĂ Record al tuturor timpurilor în România, efect al OUG 114: România a importat sâmbătă seară și 1934 MW. Doar hidrocentralele produceau mai mult, 1951 MW

ULTIMA ORĂ Record al tuturor timpurilor în România, efect al OUG 114: România a importat sâmbătă seară și 1934 MW. Doar hidrocentralele produceau mai mult, 1951 MW
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 27 ian 2019

Sâmbătă seara, la ora 18:15, România importa un nivel record istoric de energie electrică, cu 31 de MW peste recordul precedent, de 1.903 MW, înregistrat pe 20 decembrie 2018, imediat după adoptarea controversatei Ordonanțe de Urgență 114. Și asta în pofida faptului că nivelul consumului, de 8.780 MW, se situa sub maximele anului, de peste 9400 MW, și ca urmare a avariilor înregistrate la mai multe zeci de linii de medie tensiune din zonele din jurul capitalei (cu consum relativ ridicat), dar și din restul țării, ca urmare a fenomenelor meteorologice de tip “ploaie înghețată”.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Piața a anticipat această evoluție, prețul tranzacționat vineri pentru energia livrată sâmbătă la ora respectivă situându-se la maximul ultimilor doi ani, de 650 lei/MWh, cu doar 30 de lei sub maximul istoric, stabilit în februarie 2017.

Nivelul de 1.934 MW este cu doar 366 MW sub cel al capacității de transport nete disponibile în vederea importului, de 2300 MW, anunțată de Transelectrica pentru această perioadă.

Nivelul ridicat al importurilor de sâmbătă seara este rezultatul intrării în vigoare a OUG 114, care, prin majorarea costurilor (introducerea taxei de 2% asupra întreg lanțului, de la producție la furnizare și distribuție), a transformat România din exportator în importator net de energie.

EXCLUSIV O româncă refuzată de ANAF la plata banilor câștigați la Loteria bonurilor fiscale a bătut Guvernul în instanță și l-a obligat să emită OUG și un ordin de ministru pentru a-i rezolva problema CITEȘTE ȘI EXCLUSIV O româncă refuzată de ANAF la plata banilor câștigați la Loteria bonurilor fiscale a bătut Guvernul în instanță și l-a obligat să emită OUG și un ordin de ministru pentru a-i rezolva problema

Statutul de importator/exportator net de electricitate al unei piețe naționale din UE este dat de prețul spot (PZU) relativ raportat la cel înregistrat pe piețele vecine, în special cu cele cu care este cuplată. Un algoritm, Euphemia (acronimul de la Pan-European Hybrid Electricity Market Integration Algorithm), este responsabil de alocarea capacității transfrontaliere, adică stabilește cine este importator și cine este exportator de energie. Algoritmul funcționează pe principiul “energia de pe piața mai ieftină” curge spre “piața mai scumpă”.

Producția, consumul și importurile de electricitate de sâmbătă seară

ULTIMA ORĂ Record al tuturor timpurilor în România, efect al OUG 114: România a importat sâmbătă seară și 1934 MW. Doar hidrocentralele produceau mai mult, 1951 MW

Istoric, prețul pe piața pentru ziua următoare (PZU) din România era mai mic decât cel din Ungaria, ceea ce transforma România în exportator net și Ungaria în importator net, în marea majoritate a timpului. De la 1 ianuarie, însă, situația s-a inversat. Motivul: odată cu intrarea în vigoare a OUG 114, a apărut și noua taxă de 2% pe cifra de afaceri aplicabilă întregului lanț (producție, traderi, furnizori). Impactul acesteia a fost transferat foarte probabil în prețul de vânzare solicitat pe PZU, ceea ce a condus la majorarea acestuia cu cel puțin 2% (în cazul unei tranzacții directe între producător și furnizor, dar chiar cu 4% în cazul unei tranzacții în care este implicat și un trader intermediar).

În plus, în acest weekend, și oferta de energie produsă intern a fost limitată, ca urmare a unor avarii înregistrate la unități de producție, dar și a unor revizii programate.

Sâmbătă seară, nivelul importurilor era depășit doar de producția de energie hidro (1950 MW), fiind însă superior producției de energie pe cărbune (1845 MW), producției de energie din hidrocarburi (1509 MW), nucleară (1391 MW) sau eoliană (94MW).

ANALIZĂ Ordonanța 114 transformă România în importator net de energie. Se anunță vremuri grele pentru producătorii autohtoni CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Ordonanța 114 transformă România în importator net de energie. Se anunță vremuri grele pentru producătorii autohtoni

Sâmbătă se aflau în avarie, potrivit datelor Transelectrica, o unitate de producție de la CTE Ișalnița (de 315 MW), ca urmare a defectării vanei de apă de paralel pe apa de alimentare, una de la Mintia, cu o reducere de putere de 85 MW, ca urmare a unui cazan spart și una de la Turceni (de 330 MW), motivul invocat fiind “reparație cazan, sistem sub presiune. Control rotor JP3-4, la TA”.

În plus, erau anunțate revizii planificate la o altă unitate de la Ișalnița (de 315 MW - tot cazan spart), dar și la centrala OMV de la Brazi (care a funcționat la jumătate de capacitate ca urmare a efectuării unei “boroscopii profilactice GT1”).

Revizii planificate se înregistrau și la două unități de la CET București Sud, în vederea remedierii “spărturi boiler orizontal” și reparării unei stații de ardere defecte. O a treia unitate nu avea “echipamentele energetice autorizatie ISCIR”, o situație similară fiind întâlnită și la două unități ale CET București Vest.

viewscnt
Afla mai multe despre
import
pret
electricitate
importuri
pzu