ULTIMA ORA Un tribunal rus a anulat decizia de închidere a terminalului CPC, prin care este importat țiței kazah în România

ULTIMA ORA Un tribunal rus a anulat decizia de închidere a terminalului CPC, prin care este importat țiței kazah în România
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 11 iul 2022

Situația pe piața petrolului, cel puțin pe cea din Europa Centrală și de Sud-Est, s-a detensionat parțial, un tribunal din Krasnodar anulând decizia de închidere pentru 30 de zile a terminalului Caspian Pipeline Consortium (CPC) a unei instanțe din Novorosisk, terminal prin care erau alimentate și rafinăriile din România. Rămân, în schimb, presiunile create de funcționarea până în septembrie la doar 20% din capacitate a rafinăriei OMV de lângă Viena, cea mai mare din regiune, cu o capacitate anuală de 10 milioane tone, de 2,5 ori peste cea de la Petrobrazi, rafinăria deținută de austrieci în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Lupte pe stradă între chinezi nemulțumiți că nu-și pot retrage banii de la bănci și agenți de securitate CITEȘTE ȘI Lupte pe stradă între chinezi nemulțumiți că nu-și pot retrage banii de la bănci și agenți de securitate

De ce este important: Trei pătrimi din țițeiul rafinat în România este importat pe căi maritime, din două terminale din portul rusesc Novorosisk. Printr-un terminal onshore este exportat majoritar petrol rusesc, care ajunge inclusiv la Petrotel și, până recent, la Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV Petrom, care procesează 70% țiței românesc și 30% țiței de import), iar prin celălalt, offshore, petrol kazah, transportat prin Rusia prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), care alimentează în principal Petromidia. Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în 2021, 85% din țițeiul importat de România a avut ca sursă terminalul CPC, suspendat inițial pentru o lună de tribunalul rus.

Ministrul Energiei: România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei: România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă

Mai este important: UE nu a interzis importul de țiței încărcat în Rusia, dar care provine din state terțe, cum e cazul celui kazah. Profit.ro avertiza însă la începutul lunii iunie că este posibil ca Rusia să răspundă la sancțiunile europene prin închiderea terminalelor de la Novorosisk, în special al celui CPC prin care este exportat și gazul kazah. Deja, așa cum a anunțat Profit.ro, presa rusă a acuzat Rompetrol, fără a prezenta dovezi, că furnizează carburanți Armatei Ucrainene și a propus naționalizarea terminalului CPC de la Novorosisk. Acuzațiile au fost reluate recent și de Pravda, care a adăugat și Azerbaidjanul pe lista statelor care alimentează armata ucraineană. De altfel, și Uniunea Europeană recunoaște, în textul celui de-al șaselea pachet cu sancțiuni impuse Rusiei, că există riscul unei întreruperi a aprovizionării cu țiței în porturile din Marea Neagră și „recomandă” ca statele membre „să acționeze în spiritul solidarității și al cooperării regionale”.

Instanța din Krasnodar a anulat luni decizia de închidere a activității terminalului CPC, amendând în schimb compania cu 200.000 de ruble. Compania a declarat că intenționează să elimine neregulile identificate de autoritățile ruse privind scurgerile de petrol cât mai curând posibil.

ULTIMA ORA Un tribunal rus a anulat decizia de închidere a terminalului CPC, prin care este importat țiței kazah în România

„Având în vedere probele, după ce a ascultat argumentele părților, curtea de apel a schimbat decizia instanței districtuale, obligând CPC la plata unei amenzi administrative de 200.000 de ruble”, a precizat tribunalul regional Krasnodar, citat de publicația economică rusă Kommersant.

Propunerea Comisiei privind ”taxonomia verde” a trecut la limită de Parlamentul European: Gazul natural și centralele nucleare sunt considerate ”verzi” și vor putea primi finanțări din fonduri europene CITEȘTE ȘI Propunerea Comisiei privind ”taxonomia verde” a trecut la limită de Parlamentul European: Gazul natural și centralele nucleare sunt considerate ”verzi” și vor putea primi finanțări din fonduri europene

Dacă tribunalul nu ar fi anulat decizia primei curți, situația pe piața central și est-europeană a carburanților s-ar fi putut agrava considerabil.

În raport cu luna mai, importurile de țiței din surse non-ruse au scăzut cu peste un milion de barili pe zi, potrivit Bloomberg.

ULTIMA ORA Un tribunal rus a anulat decizia de închidere a terminalului CPC, prin care este importat țiței kazah în România

Iar statele din Sudul Europei, inclusiv România, ar fi putut fi principalele victime ale suspendării, considerau analiști citați de publicația economică rusă Vedomosti.

Capacitatea terminalului CPC este de aproximativ 1,3 milioane de barili pe zi, iar cea mai mare parte a țițeiului furnizat prin intermediul acestuia ajunge în sudul Europei, susține Igor Galaktionov, expert al BCS World of Investments, citat de Vedomosti.

ULTIMA ORA Un tribunal rus a anulat decizia de închidere a terminalului CPC, prin care este importat țiței kazah în România

Oprirea completă a terminalului CPC ar fi privat piața mondială de aproximativ 1 milion de barili pe zi, sau aproximativ 1% din livrările globale, ceea ce ar putea afecta prețul petrolului. Deoarece amestecul CPC este apropiat din punct de vedere al caracteristicilor de țițeiul rusesc Ural, retragerea volumelor din Kazahstan putea crește cererea pentru sortimentul rusesc și putea reduce discount-ul cu care petrolul rusesc este acum vândut pe piața mondială.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
titei
kazah
cpc
decizie
tribunal