Un fost partener al lui Dan Adamescu pregătește o nouă centrală pe biogaz

Un fost partener al lui Dan Adamescu pregătește o nouă centrală pe biogaz

Sursă foto: Genesis Biopartner

scris 26 mai 2021

Compania Genesis Biotech SRL, controlată indirect de investitorul german Michael Costin Dietrich, care a fost în trecut partener și cu omul de afaceri Dan Adamescu, fostul proprietar al Nova Group, decedat în 2017, pregătește construcția unei noi centrale de producție de energie electrică pe bază de biogaz la Filipeștii de Pădure, județul Prahova.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Noua unitate de producție este gândită să aibă o putere electrică maximal debitată de 1,067 MW.

Autorizația de înființare obținută de Genesis Biotech are o valabilitate de 12 luni. Compania a cerut și acord de mediu pentru proiect, intitulat "Retehnologizare și extinderea capacității de producție la 2,067 MW a instalației de producere a energiei electrice de 1 MW din biogaz Genesis Bio 2".

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

În 2013, Genesis Biotech a inaugurat la Filipeștii de Pădure o centrală în cogenerare pe biogaz cu capacitate electrică de 1 MW și termică de 1,2 MW, principalul beneficiar fiind fabrica de mezeluri Cris-Tim din localitate. Centrala procesează zilnic 70 de tone de deșeuri vegetale și organice. Valoarea investiției s-a ridicat la circa 5 milioane euro.

În 2014, compania a încheiat un parteneriat cu Unilever, prin care gigantul din industria alimentară s-a angajat să livreze centralei de la Filipeștii de Pădure toate deșeurile provenite din alimentele expirate de la depozitul Unilever din Ariceștii Rahtivani, Prahova, cum ar fi margarină, înghețată, muștar, maioneză sau ketchup, pentru a fi transformate în energie regenerabilă.

Potrivit unui document al Băncii Transilvania, implicată în finanțarea proiectului primei centrale a Genesis Biotech, "în anul 2020 s-a investit în modernizarea infrastructurii, optimizarea fluxurilor de procesare, implementarea unor sisteme de tratare și procesare deșeuri și, nu în ultimul rând, mărirea capacității producției de energie regenerabilă prin suplimentarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență".

ULTIMA ORĂ Tranșa de retail a ofertei TTS - subscrisă integral. Doar 10 secunde pentru vânzarea tranșei cu alocări garantate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranșa de retail a ofertei TTS - subscrisă integral. Doar 10 secunde pentru vânzarea tranșei cu alocări garantate

Legislația în vigoare prevede că producătorii de energie pe bază de biogaz primesc ca subvenție două certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produs și livrat. Genesis Biotech a terminat anul 2019 cu profit net de 1,1 milioane lei, la o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei, potrivit celor mai recente date publice disponibile.

Compania este controlată 100% de Genesis Biopartner SRL, unde asociați sunt Baupartner SRL (80%) și Horia Bărdeanu (20%). Asociatul unic al Baupartner SRL este Michael Costin Dietrich.

Kim Jong Un interzice purtarea blugilor rupți sau skinny în Coreea de Nord CITEȘTE ȘI Kim Jong Un interzice purtarea blugilor rupți sau skinny în Coreea de Nord

"Baupartner este un grup investițional fondat în anul 2006 de către Michael Dietrich, inițial ca o firmă de construcții, devenit actualmente un holding, ce formează un grup de companii ce activează în domeniul investițiilor în energie regenerabilă, imobiliare și construcții, oferind servicii integrate, de la concept/proiectare până la realizarea oricăror obiective complexe, la cheie. Prin compania Bauelemente, grupul este lider în producerea pe piața românească a elementelor prefabricate din beton armat și beton precomprimat", se arată în prezentarea de pe site-ul companiei.

În prima parte a anilor 2000, Michael Costin Dietrich a fost partener cu Dan Adamescu, fostul proprietar al Nova Group, decedat în 2017, la mai multe firme, cum ar fi Baumeister, Bau Construct și Megaconstruct, conform datelor termene.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
centrala biogaz filipestii de padure
biogaz deseuri
centrala biogaz certificate verzi
dan adamescu nova group