Vicepreședintele Comisiei Europene, către Liviu Dragnea: România să finalizeze cu 2 ani mai devreme liberalizarea pieței gazelor. Șeful PSD a sugerat ajutoare de stat pentru energia pe cărbune și cea nucleară

Vicepreședintele Comisiei Europene, către Liviu Dragnea: România să finalizeze cu 2 ani mai devreme liberalizarea pieței gazelor. Șeful PSD a sugerat ajutoare de stat pentru energia pe cărbune și cea nucleară
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 iul 2018

Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European al Uniunii pentru Energie, Maroš Šefčovič, s-a întâlnit astăzi cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, totodată lider al PSD, și i-a transmis că e important ca România să finalizeze liberalizarea pieței gazelor naturale înainte să preia președinția Consiliului UE anul viitor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Legislația românească în prezent în vigoare prevede liberalizarea totală a pieței gazelor naturale cu doi ani mai târziu, respectiv în 2021. De anul trecut a fost liberalizat complet prețul cu care furnizorii cumpără gaze de la producători, însă ANRE stabilește în continuare cât din acest preț de achiziție este transferat mai departe în factura consumatorilor casnici reglementați finali. În plus, Legea energiei prevede ca obligație pentru producători ca 50% din vânzările lor anuale de gaze să se facă prin tranzacții pe bursă, spre nemulțumirea companiilor petroliere, în special a celor cu concesiuni în Marea Neagră. De asemenea, de 2 ani, Comisia Europeană anchetează principalele companii românești din sectorul gazelor naturale, cu suspiciuni de obstrucționare a exporturilor de gaze către UE.

"Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European al Uniunii pentru Energie a apreciat pozitiv evoluțiile legislației naționale privind liberalizarea pieței gazelor naturale, accentuând importanța finalizării acestui proces înainte ca România să preia Președinția Consilului UE", se arată într-un comunicat emis de cabinetul lui Dragea, după întâlnire.

Potrivit sursei citate, președintele Camerei Deputaților a subliniat că sectorul energetic este o temă de interes pentru România și că aceasta va continua, pe perioada deținerii președinției Consiliului UE, avansarea Agendei comune europene privind energia, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii în regiune. 

Peste 44.500 de porci vor fi sacrificați după confirmarea virusului Pestei Porcine Africane într-o exploatație din Tulcea CITEȘTE ȘI Peste 44.500 de porci vor fi sacrificați după confirmarea virusului Pestei Porcine Africane într-o exploatație din Tulcea

Suntem de acord cu obiectivele energetice pentru 2030, dar trebuie să fim, totuși, realiști – tranziția energetică trebuie să aibă loc etapizat, cu sprijin financiar pentru un mix al surselor de producere a energiei, nu doar pentru energia verde. Tot la capitolul obiective realizabile, ținând cont că avem cel mai mare pachet legislativ care va stabili cadrul pentru perioada post-2020, ar fi util să ne îndreptăm atenția spre cooperarea regională și pe creșterea potențialului de interconectare, pentru a putea duce Europa la următorul nivel”, a declarat Liviu Dragnea.

După cum Profit.ro a relatat aici, unele centrale de producție de energie electrică din România ar putea primi subvenții decontate obligatoriu de consumatori pe facturile lor lunare doar pentru a rămâne în funcțiune și a fi capabile oricând să introducă electricitate în sistemul energetic național la nevoie, în momente de vârf de consum, în baza unui sistem aplicat deja în Uniunea Europeană, care prevede crearea unei așa-numite "piețe de capacitate". Scenariul este luat în calcul de Guvern, iar o decizie în acest sens va fi luată după finalizarea unui studiu al Transelectrica privind adecvanța sistemului energetic național.

De asemenea, Guvernul mai are în vedere dezvoltarea unui sistem de subvenționare a proiectelor de producție de energie cu emisii reduse de carbon, inclusiv a proiectului reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, bazat pe mecanismul așa-numitelor contracte pentru diferență (CpD), prin care producătorilor li se garantează un preț minim de vânzare a energiei produse.

În cadrul vizitei sale la București, Maroš Šefčovič a mai avut o întrevedere comună cu vicepremierul Viorel Ștefan, ministrul Energiei, Anton Anton, și ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă și a susținut un discurs la conferința "Forumul Energiei – Prioritățile energetice ale României – Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene în 2019" care a avut loc la Parlament.

În discursul său, Šefčovič a arătat că România este prima țară europeană care a exportat gaze, acum 60 de ani, iar acum răspunderea depășește cadrul național și regional, întrucât România este esențială pentru securitatea energetică a întregii Europe, și în contextul zăcămintelor de gaze din Marea Neagră și al proiectului conductei internaționale BRUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
maroš šefčovič
liviu dragnea
vicepreședintele comisiei europene
liberalizare piata gaze
pret gaze
gaze naturale marea neagra
subventii energie