DOCUMENT Finanțarea spitalelor regionale Iași, Cluj și Craiova este amânată pentru 2021-2027. Ministrul Sănătății garanta anul trecut construcția, dar acum Guvernul lansează proiecte pentru alte spitale

DOCUMENT Finanțarea spitalelor regionale Iași, Cluj și Craiova este amânată pentru 2021-2027. Ministrul Sănătății garanta anul trecut construcția, dar acum Guvernul lansează proiecte pentru alte spitale
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 6 dec 2018

Finanțarea din fonduri europene a construcției celor trei spitale regionale la Iași, Cluj-Napoca și Craiova, pentru care România a semnat un contract de consiliere cu Banca Europeană de Investiții (BEI), va fi amânată pentru următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, respectiv 2021-2027, indică un document oficial al Ministerului Sănătății. Anul trecut, fostul ministru de resort, Florian Bodog, dădea asigurări că Bruxelles-ul va aloca banii necesari construcției, dar acum Guvernul se lansează în alte proiecte de spitale, finanțate însă în regim de parteneriat public-privat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

De ce este important: Banca Europeană de Investiții (BEI) a semnat, în decembrie 2016, la finele mandatului Guvernului Cioloș, un acord de servicii de consiliere cu Ministerul Sănătății, în valoare de 1,5 milioane de euro, având ca scop facilitarea pregătirii proiectelor în vederea construirii a trei spitale regionale la Iași, Cluj-Napoca și Craiova, primele unități spitalicești importante din ultimii 35 de ani.  Construirea noilor spitale este inclusă în Strategia României pentru sectorul sănătății și chiar în Programul Operațional Regional pentru perioada 2014–2020. 

Abonament medical sau asigurare de sănătate? CITEȘTE ȘI Abonament medical sau asigurare de sănătate?

Anul trecut, fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, declara, la PROFIT Health.forum, că în pofida scepticismului arătat de Comisia Europeană cu privire la planurile autorităților române din sistemul de sănătate public, cele trei spitale regionale vor fi construite.

"Vom construi cele trei spitale regionale, m-am pus chezaș și am și solicitat ridicarea condiționalităților pe care, în mod nejustificat, Comisia Europeană nu le-a ridicat. Ei au o lipsă de încredere, ne privesc cu scepticism în ceea ce privește planurile pe care le-am făcut, dar eu cred că am reușit să-i convingem", spunea atunci ministrul Sănătății.

Liberalii reiau proiectul acordării unui trusou la naștere pentru fiecare bebeluș. Pachetul ar trebui acordat în limita unei sume CITEȘTE ȘI Liberalii reiau proiectul acordării unui trusou la naștere pentru fiecare bebeluș. Pachetul ar trebui acordat în limita unei sume

Un document recent al Ministerului Sănătății arată însă că lucrările de construcție a celor trei spitale regionale nu doar că nu vor începe curând, ci vor fi amânate, în lipsa finanțării obținute de Guvern de la Comisia Europeană, pentru exercițiul financiar 2021-2027 al Uniunii Europene.

Direcția Generală Regio a Comisiei Europene a comunicat ministerelor implicate în aceste proiecte că nu mai pot obține realocări de fonduri pentru cele trei spitale regionale, recomandând finanțarea acestora din bugetul viitor al Uniunii Europene, iar Ministerul Sănătății va face cereri de finanțare pentru această perioadă.

DOCUMENT Finanțarea spitalelor regionale Iași, Cluj și Craiova este amânată pentru 2021-2027. Ministrul Sănătății garanta anul trecut construcția, dar acum Guvernul lansează proiecte pentru alte spitale

Între timp, studiul de fezabilitate pentru spitalul regional Iași ar trebui livrat în această lună de către consultanții BEI.

Decizie finală: Condiții de acreditare pentru medicii de familie și cabinetele stomatologice, eliminate. În schimb, obligații noi pentru spitalele private care nu prestează servicii în sistemul de stat CITEȘTE ȘI Decizie finală: Condiții de acreditare pentru medicii de familie și cabinetele stomatologice, eliminate. În schimb, obligații noi pentru spitalele private care nu prestează servicii în sistemul de stat

În ciuda faptul că nu a obținut finanțarea europeană pentru aceste trei spitale regionale, Guvernul promite noi și noi spitale.

Astfel, în noiembrie 2017, Guvernul Tudose a aprobat, printr-un memorandum, lansarea procedurilor pentru construirea a alte cinci spitale regionale, în Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov. La data respectivă, finanțarea lucrărilor era prevăzută a fi asigurată din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care nu este încă înființat nici astăzi, adică la un an de la memorandum.

La rândul său, Guvernul Dăncilă a promis, în această vară, construcția a două spitale regionale și a unei bănci de sânge în regim de partenriat public-privat. Cele două spitale regionale sunt cele Timișoara și Brăila-Galați, pe care Guvernul Tudose le promisese în urmp cu un an.

viewscnt
Afla mai multe despre
sanatate
spital
regional
finantare
constructie
iasi
craiova
cluj
amanare
guvern
comisia europeana