Acțiunile europene închid pe roșu din cauza îngrijorărilor privind referendumul din Italia și a neîncrederii în OPEC

Acțiunile europene închid pe roșu din cauza îngrijorărilor privind referendumul din Italia și a neîncrederii în OPEC
scris 28 nov 2016

Acțiunile europene au început săptămâna în declin, pe fondul incertitudinilor politice din Italia și al neîcrederii în planul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a reduce producția pentru a susține prețurile.

Stoxx Europe 600 a pierdut 0,8% în ședința de luni după ce, săptămâna trecută, indicele pan-european a avansat cu 0,9%.

Acțiunile din sectorul bancar au coborât cu 1,8%, infleunțate în special de băncile italiene care au înregistrat un declin abupt, din cauza incertitudinilor de natură politică.

Indicele FTSE MIB al bursei din Milano au scăzut cu 1,8%, înregistrând una dintre cele mai slabe performanțe în rândul piețelor de capital occidentale. Indicele CAC 40 al bursei de la Paris a pierdut 0,9%, DAX 30 al bursei de la Frankfurt 1,15, iar FTSE 100, al bursei londoneze, a consemnat cu declin de 0,6%.

Declinul acțiunilor italiene vine pe fondul amplificării îngrijorărilor legate de impactul pe care referendumul constituțional care va avea loc duminică l-ar putea avea asupra stabilității instituțiilor financiare din țară.

Compania de curierat ZTO Express a atras 1,4 mld. dolari pe bursa newyorkeză, cea mai mare ofertă publică din 2016 CITEȘTE ȘI Compania de curierat ZTO Express a atras 1,4 mld. dolari pe bursa newyorkeză, cea mai mare ofertă publică din 2016

Infrângerea la referendum a  premierului Matteo Renzi, care a propus o serie de modificări constituționale, ar putea duce la alegeri anticipate și ar pune într-o poziție nefavorabilă opt bănci italiene care se confruntă cu probleme, potrivit Bloomberg. De la începutul anului, acțiunile băncilor italiene au pierdut peste 50% din valoare, din cauza volumului foarte ridicat de credite neperformante.

Modificările propuse de Renzi ar reduce rolul Senatului și ar crește puterea autorităților centrale, în detrimentul regiunilor. Potrivit unor bancheri citați duminică de Financial Times, respingerea propunerilor lui Renzi la referendumului de duminică, va declanșa turbulențe pe piețele financiare. Sondajele actuale pun tabăra care se opune schimbărilor cu circa 6 puncte procentuale în fața celei care ar urma să voteze “”da” la referendum.

"Bancheri de vârf și oficiali au afirmat că cel mai rău scenariu este reprezentat de eșecul recapitalizării băncii Monte Paschi  și restructurării creditelor neperformante cerute de autorități, care s-ar putea traduce într-o prăbuțire a încrederii în Italia, punând în primejdie sprijinul pieței pentru băncile suferinde",  se arată în articolul Financial Times.

O altă îngrijorare a investitorilor este aceea că înfrângerea lui Renzi ar putea duce la alegeri anticipate și la creșterea sprijinului pentru partidul populist Mișcarea Cinci Stele, care se opune apartenenței Italiei la zona euro, potrivit Independent. Ieșirea din zona euro necesită sprijin din partea celorlalte partide și un proces legislativ complicat, dar îngrijorările sunt totuși îndreptățite.

Acțiunile din sectorul petrolului și gazelor au coborât cu peste 0,6%, în condițiile în care cotațiile petrolului au scăzut pe parcursul ședinței de tranzacționare, trecând însă în teritoriu pozitiv spre finalul acesteia. Declinul inițial a fost provocat de incertitudinile legate de capacitatea principalilor producători de petrol de a stabili reducerea producția, la reuniunea OPEC care va avea loc miercuri, la Viena.

Incertitudinile au fost alimentate de refuzul Arabiei Saudite de a participa la o întâlnire între Rusia și OPEC, care a dus la anularea acestei reuniuni.

Agenția Internațională pentru Energie anticipează că, în absența reducerii producției OPEC, piața petrolului va rămâne afectată de supraproducție și în 2017, pentru al patrulea an consecutiv. 

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx europe 600
banci
opec
acord
matteo renzi
italia
renzi
referendum
actiuni
credite neperformante