Omniasig - strategie de subscriere prudentă

Omniasig - strategie de subscriere prudentă
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iun 2023

Omniasig Vienna Insurance Group a consemnat o evoluție echilibrată în primele trei luni din 2023, consolidându-și activitatea conform strategiei sale de subscriere prudentă. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Astfel, compania și-a adaptat activitatea în funcție de contextul economiei locale și de evoluția specifică din piața de asigurări, ținând cont de tendințele macroeconomice și geopolitice internaționale.

Topul integral al băncilor în 2022. Băncile de stat și-au majorat cel mai mult cota de piață CITEȘTE ȘI Topul integral al băncilor în 2022. Băncile de stat și-au majorat cel mai mult cota de piață

Valoarea totală a primelor brute subscrise de companie în primul trimestru al anului a fost de peste 520 milioane lei, un nivel cu circa 3% mai mic față de volumul înregistrat în același interval din 2022. În același interval, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie s-a ridicat la aproximativ 280 milioane lei.

Segmentul Property (asigurările de incendiu și calamități naturale), a înregistrat o creștere de peste 10% în primele trei luni ale anului, cu o valoare a subscrierilor de peste 90 milioane lei.

Interesul pentru Asigurările de Sănătate a rămas ridicat în acest prim trimestru, pe măsura conștientizării importanței serviciilor medicale de calitate printre angajatorii din România. Astfel, această linie a crescut cu circa 25% față de intervalul similar din 2022.

Tranzacție: DNV, cea mai mare companie de clasificare navală, se extinde în România CITEȘTE ȘI Tranzacție: DNV, cea mai mare companie de clasificare navală, se extinde în România

Asigurările auto, Casco și RCA, au marcat o scădere de aproximativ 10% a valorii agregate a primelor brute subscrise, cumulat pe ambele linii, respectiv  aproximativ 350 milioane lei. Într-un context de reașezare a pieței de asigurări auto, compania a abordat o strategie echilibrată și prudentă de subscriere a riscurilor pe linia RCA, ceea ce a determinat o scădere pe acest segment.

Valoarea despăgubirilor plătite pe cele două linii de asigurări auto cumulat, în primul trimestru, a crescut însă față de anul precedent, totalul fiind de peste 240 milioane lei.

EXCLUSIV Tranzacție avizată - Austriecii de la VIG preiau Aegon Pensii și intră pe segmentul pensiilor private CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție avizată - Austriecii de la VIG preiau Aegon Pensii și intră pe segmentul pensiilor private

O creștere a fost înregistrată în acest interval pe liniile Asigurărilor de Răspundere Civilă Generală și a Asigurărilor de Călătorie. Pentru cele din urmă, creșterea a fost de peste 20% în intervalul ianuarie–martie 2023, datorată apetitului în creștere al clienților pentru călătorii. 

Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național și peste 1.100 de angajați.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest grup. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. 
 

viewscnt
Afla mai multe despre
omniasig
asigurari
prime subscrise