Asociația Analiștilor Financiar-Bancari va fi condusă în următorii doi ani de Iancu Guda

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari va fi condusă în următorii doi ani de Iancu Guda

Sursa foto: Facebook

Profit.ro
Profit.ro
scris 18 mai 2016

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) va fi condusă în următorii doi ani, din poziția de președinte al Consiliului Director, de Iancu Guda, director general al Coface Credit Management Services și economist șef al companiei, a anunțat miercuri organizația.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nou Consiliu Director, cu un mandat de doi ani, a fost votat pe 11 mai în cadrul adunării generale a asociației, scrie News.ro.

Conducerea este completată de patru vicepreședinți: Rozalia Pal - economist șef al Garanti Bank, Adrian Codîrlașu - director în cadrul UniCredit Bank pe zona de risc de piață, operațional și reputațional, Ionuț Dumitru – economist șef Raiffeisen Bank și președintele Consiliului Fiscal și Mihail Stan – șef în cadrul UniCredit Bank pe divizia Shareholding.

“Privind mai departe, cred că AAFBR poate juca un rol și mai important în desfășurarea unor programe de perfecționare în domeniul financiar bancar și de susținere a intereselor profesionale”, a declarat într-un comunicat nou președinte, Iancu Guda.

Efectul legii dării în plată: Plafonul pentru Prima Casă a fost suplimentat cu 500 milioane lei, băncile trebuie să se asigure că au garanții CITEȘTE ȘI Efectul legii dării în plată: Plafonul pentru Prima Casă a fost suplimentat cu 500 milioane lei, băncile trebuie să se asigure că au garanții

Strategia AAFBR promovează dezvoltarea certificatelor de perfecționare, creșterea gradului de implicare și vizibilitate al membrilor în proiectele asociației, creșterea vizibilității organizației și a gradului de diversitate în rândul membrilor în ceea ce privește industria de proveniență.

Asociația Analiștilor Financiari-Bancari din România a fost înființată în ianuarie 2008 și reunește în rândurile sale analiști din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăți de administrare a investițiilor, societăți de asigurări și din piață de capital.

Profit.ro organizează, în 23-24 mai, la Hotel Sheraton, sala Platinum, cu începere de la ora 9.00, prima ediție Profit Financial Forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții instituțiilor de supraveghere și reglementare, ai asociațiilor profesionale din domeniul bacar și asigurări, șefi de bănci, fonduri de investiții, reprezentanți ai pieței de capital, pentru a dezbate viitorul piețelor financiare.

Pentru detalii și înregistrări, click AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
aafbr
iancu guda