O anchetă efectuată de o comisie a Senatului american a dezvăluit că Credit Suisse ar fi ascuns informații în cursul investigațiilor anterioare asupra conturilor bancare care au aparținut naziștilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP, citată de Agerpres.
Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau, la 31 decembrie 2024, la nivelul de 62,135 miliarde euro, față de 61,174 miliarde euro la 30 noiembrie 2024 și față de 59,77 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele băncii centrale.
Un număr de 7 emisiuni de obligațiuni verz au fost consemnate în România, în 2024, cu o valoare totală de 8,1 miliarde euro, al căror emitent a fost Guvernul României, arată Tabloul de monitorizare a riscurilor climatice asupra sectorului bancar din România, publicat de Banca Națională a României (BNR).
Plafonul României pentru împrumuturi prin obligațiuni emise pe piața externă, nivelul maxim la care se poate situa soldul împrumuturilor contractate prin programul de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes", va crește de la 75 de miliarde de euro în prezent la 90 de miliarde de euro.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs de referință de 4,9749 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9741 lei înregistrat marți.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 5,92%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Atingerea țintei de inflație de 2% a Băncii Centrale Europene se apropie, a afirmat Christine Lagarde, președintele BCE, transmite Bloomberg.