BCR numește un director executiv pentru transformarea băncii

BCR numește un director executiv pentru transformarea băncii
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 6 nov 2018

Banca Comercială Română consolidează, începând din această lună, inițiativele de transformare a băncii, prin agregarea acțiunilor a trei divizii direct implicate sub un singur pol operațional și o pune la conducerea noii divizii pe Anca Petcu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua divizie reunește direcțiile de Strategie, cea de Management al Proiectelor și cea de Procese și Reglementări. Funcția de conducere rezultată - Chief Transformation Officer - a fost preluată, de la 1 noiembrie, de Anca Petcu, până în prezent director executiv Rețea Corporate.

„Obiectivele principalele ale noului pol operațional urmăresc, în principal, definirea și implementarea tuturor inițiativelor și activităților privind transformarea băncii”, arată BCR într-un comunicat de presă.

Anca Petcu lucrează în BCR din 2013 și are o expertiză de 17 ani în industria serviciilor financiare, banking și leasing, în domenii precum vânzări retail și corporate, administrarea riscului și restructurare. Anca a absolvit Academia de Studii Economice, cursuri de specializare la IESE Business School și este alumni London Business School.

CITEȘTE ȘI Adrian Cighi, fondator Pago: Viitorul plăților este pe telefonul mobil

BCR a încheiat primele 9 luni din 2018 cu un profit net de circa 1 miliard de lei, în creștere cu 81% față de perioada similară a anului trecut.

Banca, parte a grupului austriac Erste, a lansat, recent, noua platformă de digital banking numită George, prin care va putea deschide conturi 100% online începând cu această lună.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
anca petcu