Credit Suisse acuză UBS că a "furat" 70 de brokeri de la sucursala de private banking din SUA

Credit Suisse acuză UBS că a "furat" 70 de brokeri de la sucursala de private banking din SUA

Foto: credit-suisse.com

scris 22 dec 2015

Credit Suisse a acuzat banca elvețiană rivală UBS de concurență neloială, după ce UBS ar fi "furat" aproximativ 70 de brokeri ai sucursalei sale din SUA, scrie Wall Street Journal. Credit Suisse a depus recent o cerere de arbitraj la Autoritatea americană de Reglementare din Industria Financiară, prin care susține că UBS a recrutat angajați de la sucursala de private banking din SUA în ultimele luni, fără să plătească compensații.

Acțiunea Credit Suisse este surprinzătoare, în condițiile în care grupul elvețian a anunțat că va renunța la divizia americană de private banking.

Brokerii Credit Suisse "nu aveau altă opțiune" decât să părăsească compania, a spus Ross Intelisano, partener al firmei de avocatură Rich, Intelisano & Katz, care reprezintă aproximativ 20 de foști angajați ai sucursalei de private banking.

Potrivit unui acord încheiat cu Wells Fargo, angajații sucursalei băncii elvețiene ar trebui să fie preluați în prima parte a anului viitor de Wells Fargo Advisors, divizia de brokeraj a grupului bancar american.

În baza înțelegerii, Wells Fargo oferă brokerilor de la Credit Suisse pachete financiare mai mari cu până la 300% raportat la valoarea comisioanelor încasate în decurs de un an. Însă zeci de brokeri s-au declarat nemulțumiți de oferta celor de la Wells Fargo, în principal din cauza limitării avansului care poate fi încasat în baza contractului de muncă.

Conform unor surse citate de Wall Street Journal, UBS oferă pachete financiare mult mai atrăgătoare, care pot fi personalizate.

Credit Suisse și Wells Fargo au refuzat să comenteze asupra eventualelor compensații pe care Wells Fargo le-ar primi în schimbul angajării brokerilor Credit Suisse.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
credit suisse
ubs
sua
concurenta neloiala
brokeri
angajati