După preluarea surpriză, Banca Transilvania capitalizează Certinvest Pensii și îi schimbă denumirea

După preluarea surpriză, Banca Transilvania capitalizează Certinvest Pensii și îi schimbă denumirea
scris 22 iul 2020

Certinvest Pensii, companie controlată de BT Asset Management, divizia de administrare a activelor financiare a Grupului Financiar Banca Transilvania, după o preluare surpriză de la finele anului trecut, își majorează capitalul social cu 1,5 milioane de lei, la 8,73 milioane de lei, și își schimbă denumirea în BT Pensii.

 

 

În octombrie 2019, BT Asset Management SAI și BT Investments au achiziționat 100% din Certinvest Pensii, societate care avea în administrare peste 75 milioane de lei într-un fond de pensii facultative cu peste 9.500 de participanți.

"Prin această achiziție, interesul BT se îndreaptă spre stimularea economisirii de termen lung prin Pilonul III de pensii, variantă opțională, dar cu căutare tot mai mare în rândul persoanelor active. Ne dorim ca viitoarea companie de pensii BT să devină un jucător cât se poate de relevant inclusiv pe acest segment de piață, pe modelul companiilor pe care le avem deja în Grupul Financiar Banca Transilvania", a spus atunci Omer Tetik, director general Banca Transilvania.

Guvernul a aprobat progamul de garantare a leasing-ului pentru IMM CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat progamul de garantare a leasing-ului pentru IMM

Angajamentul ferm între Banca Transilvania și Certinvest, care îl are ca fondator pe omul de afaceri Eugen Voicu, a fost semnat la finele anului 2018.

BT Asset Management, care deține 95,1% din acțiuni, este compania Grupului Financiar Banca Transilvania, specializată în administrarea de investiții prin fonduri deschise și închise.

BTAM are în prezent peste 3,9 miliarde lei active, 14 fonduri deschise de investiții în administrare și peste 40.000 de clienți.

Restul acțiunilor BT Pensii sunt controlate de BT Investments.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
capital social