First Bank a angajat un nou director de resurse umane

First Bank a angajat un nou director de resurse umane
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 17 iun 2020

First Bank a angajat-o pe Andreea Mihnea (Ernst & Young România, UiPath) în funcția de director de resurse umane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Andreea Mihnea o înlocuiește pe Gabriela Constantinescu, care a lucrat 20 de ani pentru First Bank (numită până în 2018 Piraeus Bank).

Peste 200.000 de firme și persoane au cerut amânarea ratelor la bănci. În realitate, numărul de beneficiari a fost mult mai mare CITEȘTE ȘI Peste 200.000 de firme și persoane au cerut amânarea ratelor la bănci. În realitate, numărul de beneficiari a fost mult mai mare

„Este un context special, influențat pe de-o parte de procesele de transformare prin care trece First Bank, dar și de situația generată de pandemie, pe de altă parte. Transformarea digitală este, de fapt, o metamorfoză care implică întreaga organizație”, spune Andreea Mihnea.

Mihnea are 20 de ani de experiență în resurse umane și timp de 7 ani a coordonat până de curând funcția de resurse umane a EY România & Moldova și, în ultima perioadă, a țărilor din Europa de sud-est, în același timp activând ca membru al CESA People Leadership Board (31 de țări). Înainte să treacă la First Bank, ea a fost pentru o scurtă director de resurse umane pentru Europa de sud-est în cadrul UiPath.

De-a lungul timpului a mai lucrat pentru Tchibo, PayPoint (2009 - 2012) și a deținut mai multe funcții la nivel regional în cadrul IBM (2006 - 2009).

viewscnt
Afla mai multe despre
first bank
andreea mihnea