Noul număr al băncilor centrale: 666

Noul număr al băncilor centrale: 666
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 aug 2016

Un raport al Bank of America menționează că tăierile de dobândă operate de Banca Angliei și Banca Rezervelor din Australia au dus la 666 numărul reducerilor de dobânzi de la căderea băncii americane de investiții Lehman Brothers.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca Națională a României a fost la un pas de a însemna numărul Fiarei în piețele financiare. Dacă nu ar fi menținut dobânda de politică monetară la 1,75%, o eventuală tăiere ar fi fost cea de-a 666 de la momentul de apogeu al crizei financiare din 2008. A lăsat fixarea acestei borne Băncii Angliei.

Politicile ultrarelaxate neconvenționale ale băncilor centrale au scos economia lumii din Marea Recesiune și sunt cele care au susținut activele de risc, spun investitori și observatori ai pieței care văd în aceste instituții salvatoarele post-criză. Criticii, dimpotrivă, afirmă că dobânzile foarte reduse și achizițiile de titluri din piețele secundare prin emisiune de monedă au distorsionat piețele și sunt sâmburele colapsului economic ce va veni.

Tăierile de dobândă au ajuns, însă, acum, într-un punct „diabolic”. Michael Hartnett, Chief Investment Strategist la Bank of America, menționează într-un raport preluat de Zero Hedge că reducerile operate săptămâna trecută de Banca Angliei și Banca Rezervelor din Australia au dus la 666 numărul de amputări ale costurilor de finanțare de la căderea băncii americane de investiții Lehman Brothers, în septembrie 2008 și până în prezent.

Banca Angliei a redus dobânda cheie pentru prima dată în șapte ani și a lansat noi măsuri de stimulare economică CITEȘTE ȘI Banca Angliei a redus dobânda cheie pentru prima dată în șapte ani și a lansat noi măsuri de stimulare economică

Susținerea din partea băncilor centrale a antrenat intrări de capital de un trilion dolari în piețele de bonduri și de 375 miliarde dolari pe piețele de acțiuni.

Nu au fost numai reducerile de dobânzi cele care au asigurat un cadru monetar ultra-relaxat, ci și injecțiile succesive de lichiditate, cu varianta extremă a achizițiilor de instrumente financiare din piețele secundare. Un alt raport al Bank of America remis la finele săptămânii trecute spune că, în acest caz, s-a mers prea departe. „45% din piețele globale de bonduri sunt acum compromise de cumpărările băncilor centrale”, spune Barnaby Martin, Credit Strategist la Bank of America Merrill Lynch.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci centrale
dobanzi
bnr
banca angliei
bank of america