Bitcoin, într-o perioadă de “boom”, își continuă avansul. Moneda virtuală a depășit 2.900 dolari pe unitate, un nou maxim istoric. BNR avertizează

Bitcoin, într-o perioadă de “boom”, își continuă avansul. Moneda virtuală a depășit 2.900 dolari pe unitate, un nou maxim istoric. BNR avertizează
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 iun 2017

Bitcoin s-a apreciat marți cu peste 8,6%, până la un maxim intraday de 2.967,30 dolari pe unitate, depășind recordul anterior de 2.791,70 dolari pe unitate, stabilit pe 25 mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cea mai cunoscută monedă digitală trece printr-o perioadă de “boom”, influențată atât de creșterea interesului pentru monede virtuale în rândul investitorilor, unii dintre aceștia considerând criptomonedele un activ de “refugiu”, cât și de tensiunile geopolitice și de cererea mare din piețele asiatice.

Valoarea unui bitcoin a crescut cu 131% în ultima lună și cu peste 200% de la începutul anului, când era tranzacționat la un preț de puțin peste 1.000 de dolari.

Pe fondul creșterii bitcoin, BNR avertizează din nou: Monedele virtuale au volatilitate foarte ridicată și grad redus de securitate. Nu există garanția schimbării lor în viitor CITEȘTE ȘI Pe fondul creșterii bitcoin, BNR avertizează din nou: Monedele virtuale au volatilitate foarte ridicată și grad redus de securitate. Nu există garanția schimbării lor în viitor

Marți, moneda virtuală a deschis la 2.681,86 dolari și s-a apreciat cu până la 10,64%, atingând un maxim intraday de 2.967,30 dolari, potrivit datelor CoinDesk. În jurul orei 18:00 (ora României), un bitcoin era cotat la 2.874,79 dolari, în urcare cu 7,2% față de referință.

Bitcoin, într-o perioadă de “boom”, își continuă avansul. Moneda virtuală a depășit 2.900 dolari pe unitate, un nou maxim istoric. BNR avertizează

Pe baza cotațiilor curente, valoarea de piață a monedelor bitcoin minate până în prezent se ridică la 46,68 miliarde dolari, aproape jumătate din capitalizarea tuturor criptomonedelor aflate în circulație, care se ridică la 100 miliarde dolari, scrie MarketWatch.

Printre rivalii bitcoin se numără ethereum, cu o capitalizare de aproximativ 24 miliarde dolari, și ripple, a cărei capitalizare a depășit recent 10 miliarde dolari.

Ethereum a consemnat un avans chiar mai puternic decât bitcoin de la începutul anului, urcând cu aproape 3.200%, de la 7,98 dolari pe unitate la 261 dolari pe unitate.

Întoarcere la 180 grade: Banca centrală a Rusiei testează mai multe tehnologii în vederea lansării unei monede digitale naționale CITEȘTE ȘI Întoarcere la 180 grade: Banca centrală a Rusiei testează mai multe tehnologii în vederea lansării unei monede digitale naționale

Autoritățile de reglementare și analiștii avertizează însă cu privire la volatilitatea extrem de ridicată a monedelor virtuale și a riscurilor la care se expun investitorii.

”Banca Națională a României își menține opinia comunicată anterior și continuă să atenționeze utilizatorii de monedă virtuală asupra riscurilor la care se expun. Monedele virtuale prezintă o volatilitate foarte ridicată și un grad redus de securitate, în comparație cu monedele emise de băncile centrale și cu monedele electronice reglementate. Deținătorii de monedă virtuală nu au o garanție că o vor putea schimba în viitor pentru bunuri si servicii ori în monedă legală”, arată BNR într-un document obținut de Profit.ro.

De cealaltă parte, banca centrală a Rusiei a anunțat vineri că testează sistemele din spatele mai multor valute digitale pentru a vedea care dintre ele ar putea fi folosit pentru adoptarea unei monede digitale naționale

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
pret
evolutii