BNR menține dobânda cheie neschimbată

Banca Națională a României a menținut la 6,5% rata dobânzii de politică monetară.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
BNR menține dobânda cheie neschimbată

Foto dreamstime.com

”Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de Administrație al BNR a hotărât în ședința de astăzi, 12 noiembrie 2026, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de Administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, arată BNR.

Companie aeriană vândută. Investitorii EasyJet acceptă oferta de 7,61 miliarde de dolari a fondului american de investiții Apollo Global Management CITEȘTE ȘI Companie aeriană vândută. Investitorii EasyJet acceptă oferta de 7,61 miliarde de dolari a fondului american de investiții Apollo Global Management

Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.

”Consiliul de Administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse”, se menționează în document.

Conducerea BNR precizează că monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare.

Economiștii care au participat la sondajul Bloomberg se așteptau în unanimitate ca BNR să mențină rata de politică monetară neschimbată la ședința de joi, ultima din 2026.

BCR vede o reducere a ratei cheie la ședința din mai 2027, dar cu condiția continuării consolidării fiscale în România și a încheierii ciclului de înăsprire monetară în zona euro, așa cum anticipează în prezent piețele.

„Considerăm foarte puțin probabile majorări ale dobânzii în România, având în vedere că economia continuă să funcționeze cu un deficit de cerere amplu. Înăsprirea recentă a condițiilor de lichiditate reflectă eforturile de contracarare a presiunilor de depreciere asupra leului. Dobânzile de pe piața monetară au crescut în ultimele luni, pe măsură ce excesul de lichiditate a fost absorbit prin intervenții valutare, împingând poziția de lichiditate a sistemului bancar față de BNR în deficit în octombrie, pentru prima dată din iunie 2025”, notează Dascălu.

Sectorul bancar a înregistrat un deficit de lichiditate de 1,7 miliarde de lei în octombrie, față de un exces de 20-30 de miliarde de lei în precedentele două luni. Dobânda efectivă de politică monetară a urcat la 6,07% în octombrie, de la nivelul de 5,50% al facilității de depozit, care a fost dobânda relevantă pentru condițiile monetare începând din august 2025, mai notează BCR.

„Traiectoria pe termen mediu a EUR/RON va depinde, în cele din urmă, de credibilitatea eforturilor de consolidare fiscală și de stabilitatea mediului politic. Având în vedere că transmiterea deprecierii cursului în inflație este estimată la 0,3 puncte procentuale, vedem un spațiu limitat pentru o depreciere suplimentară a leului”, adaugă Dascălu.

În regiune, ING Bank se așteaptă ca Banca Cehiei să rămână cea mai restrictivă bancă centrală din regiune, cu posibile noi creșteri de dobânzi la începutul anului viitor, urmată de cea a Poloniei, unde sunt anticipate creșteri totale de 50 de puncte de bază.

„Ungaria și România rămân pe o traiectorie diferită. Ambele ar trebui să se îndrepte în continuare spre dobânzi mai mici, dar abia după stabilizarea contextului geopolitic și după ce șocul energetic nu va mai pune în pericol monedele sau anticipațiile inflaționiste. Per ansamblu, divergența politicilor monetare va rămâne una dintre temele definitorii ale regiunii anul viitor”, arată Frantisek Taborsky, strateg pentru piețele valutare și de obligațiuni pentru regiunea EMEA la ING Bank.

În situația în care inflația va fi și mai persistentă în regiune, ING estimează că băncile centrale ar putea veni cu majorări de dobândă suplimentare. În cazul României, având în vedere că atât inflația, cât și dobânda sunt cele mai ridicate, BNR ar urma să aștepte mai multe dovezi că inflația este pe o traiectorie descendentă înainte de a veni cu prima reducere a ratei cheie, crede Taborsky.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3459 -0.00010.00 %
1 USD4.8155 +0.0164+0.34 %
1 GBP6.3935 +0.0011+0.02 %
1 CHF5.7938 +0.0059+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite