LEGE Mamele au dreptul de a fi însoțite, în sala de naștere, de o persoană apropiată. Spitalele, obligate să asigure intimitate pentru fiecare femeie în travaliu

Femeia aflată în travaliu sau în naștere are dreptul de a fi însoțită, pe toată durata acestora, de o persoană aleasă de ea. Spitalele vor fi obligate, totodată, să asigure condiții de separare vizuală și auditivă adecvată în spațiile în care se desfășoară travaliul, cu scopul de a proteja intimitatea pacientei și a celorlalte paciente aflate în aceeași unitate, conform unui proiect legislativ promulgat de către șeful statului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
LEGE Mamele au dreptul de a fi însoțite, în sala de naștere, de o persoană apropiată. Spitalele, obligate să asigure intimitate pentru fiecare femeie în travaliu

Inițiatorii noii legi, adoptată luna trecută de Parlament, arată că legislația în vigoare reglementează dreptul Ia intimitate, dar nu conține nicio prevedere specifică referitoare Ia condițiile în care se desfășoară travaliul și nașterea - momente de o vulnerabilitate fizică și psihică excepțională pentru femeia gravidă.

”Absența unui cadru normativ explicit generează, în practică, o situație paradoxală: unități sanitare cu profil matern pot impune, prin regulamente interne, restricții absolute privind prezența însoțitorului și pot desfășura travaliul în saloane comune, fără separare auditivă sau vizuală adecvată, fără ca aceste practici să fie supuse unui test de proporționalitate față de drepturile fundamentale ale pacientei”, arată inițiatorii.

FĂRĂ deconectări de la energie, gaze, telefonie, internet sau alte utilități dispuse pentru câteva zeci de lei. Interdicție de deconectare pentru restanțe până în 50 de euro sau în media facturilor din ultimul an - proiect CITEȘTE ȘI FĂRĂ deconectări de la energie, gaze, telefonie, internet sau alte utilități dispuse pentru câteva zeci de lei. Interdicție de deconectare pentru restanțe până în 50 de euro sau în media facturilor din ultimul an - proiect

Noua lege prevede, ca urmare, eliminarea acestui vid legislativ prin introducerea unor garanții explicite, proportionate și compatibile cu organizarea activității medicale, în concordanță cu standardele europene și cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Dreptul la însoțitor în sala de nașteri, potrivit inițiatorilor, este recunoscut și reglementat în numeroase țări europene și state membre ale Uniunii Europene -  Marea Britanie, Franța, Germania, Portugalia, fiind cele menționate.

Noua lege modifică Legea drepturilor pacientului cu noi articole, care instituie atât dreptul la însoțitor, cât și dreptul la intimitate.

”Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intrainstituțional”, prevde noua lege.

Contra afișajului ilegal. Amenzi de până la 20.000 lei aplicate beneficiarilor publicității ilegale, dacă nu sunt înlăturate anunțuri sau afișe la sesizarea autorităților - Măsură avizată CITEȘTE ȘI Contra afișajului ilegal. Amenzi de până la 20.000 lei aplicate beneficiarilor publicității ilegale, dacă nu sunt înlăturate anunțuri sau afișe la sesizarea autorităților - Măsură avizată

Limitarea acestui drept va posibilă exclusiv în situații medicale justificate, individuale și documentate, pe baza decizie medicale motivate, comunicată pacientei.

Restrângerea dreptului menționat va fi permisă numai în mod excepțional, în situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, atunci când prezența persoanei însoțitoare poate afecta siguranța femeii însărcinate, a nou-născutului, a personalului medical ori a celorlalte femei însărcinate aflate în unitatea sanitară.

Legea mai prevede acum că nou-născutul are dreptul, imediat după naștere, precum și pe durata internării în unitatea sanitară, de a rămâne împreună cu mama sa și de a nu fi separat de aceasta, cu excepția situațiilor justificate din motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră, consemnate în documentele medicale.

După notificările ANAF pentru ”taxa de lux”, apar idei de scutire pentru anumite mașini. ”Sunt doar 50-60 de autovehicule la nivel național!” CITEȘTE ȘI După notificările ANAF pentru ”taxa de lux”, apar idei de scutire pentru anumite mașini. ”Sunt doar 50-60 de autovehicule la nivel național!”

Spitalele sunt obligate astfel să asigure și dreptul Ia intimitate în cursul travaliului.

Unitățile sanitare publice sau private sunt obligate să asigure condiții de separare vizuală și auditivă adecvată în spațiile în care se desfășoară travaliul, cu scopul de a proteja intimitatea pacientei și a celorlalte paciente aflate în aceeași unitate.

Unde configurația existentă nu permite această separare, unitatea sanitară este obligată să asigure măsuri alternative de protecție a intimității, documentate și integrate în planul de îngrijire.

Inițiatorii noii legi mai arată că aplicarea dispozițiilor propuse nu generează sarcini administrative semnificative, iar unitățile sanitare sunt obligate să:

- includă dreptul Ia însoțitor și condițiile aplicabile în regulamentul intern al maternității, document public și accesibil pacientelor;

- documenteze, în foaia de observație clinică, orice limitare a dreptului la însoțitor, cu indicarea temeiului medical;

- Informeze pacienta, la internare, cu privire la drepturile sale în cursul travaliului și nașterii.

ULTIMA ORĂ Tichetul de masă va fi majorat de noii guvernanți, pentru un an, cu 5 lei, la cel mult 50 lei. O masă de prânz costa în medie anul trecut 55 lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tichetul de masă va fi majorat de noii guvernanți, pentru un an, cu 5 lei, la cel mult 50 lei. O masă de prânz costa în medie anul trecut 55 lei

”Reglementarea dreptului la însoțitor și a dreptului la intimitate în cursul travaliului și nașterii nu reprezintă o preferință de confort, ci o garanție fundamentală a demnității umane recunoscută ca atare de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și de legislațiile majorității statelor membre ale Uniunii Europene.

Adoptarea prezentului proiect de lege va contribui la creșterea calității îngrijirii obstetricale, la reducerea ratei operațiilor cezariene evitabile, la îmbunătățirea indicatorilor de sănătate mintală maternă și neonatală și Ia consolidarea încrederii publice în sistemul de sănătate din România”, afirmă autorii noii legi.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3459 -0.00010.00 %
1 USD4.8155 +0.0164+0.34 %
1 GBP6.3935 +0.0011+0.02 %
1 CHF5.7938 +0.0059+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite