Bursele europene au scăzut pentru a treia zi, pe fondul rezultatelor financiare slabe și al deprecierii petrolului

Bursele europene au scăzut pentru a treia zi, pe fondul rezultatelor financiare slabe și al deprecierii petrolului
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 oct 2016

Principalele burse europene au scăzut, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, traiectoria piețelor fiind influențată negativ de datele financiare sub așteptări anunțate de companii precum Bayer și Vinci SA, dar și de cotațiile “aurului negru”, care continuă să piardă teren în pofida unei ușoare reveniri după ce Administrația pentru Informații în domeniul Energiei (EIA) a raportat o nouă scădere săptămânală a stocurilor de petrol din SUA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele Stoxx Europe 600 s-a depreciat cu 0,4%, după un declin similar în ședința anterioară. Bursa de la Frankfurt a coborât cu 0,4%, piața de capital de la Paris, cu 1%, iar bursa londoneză, cu 0,9%, cel mai mare declin zilnic începând cu 17 octombrie, potrivit MarketWatch.

Indicele pan-european s-a depreciat cu peste 7% de la începutul anului, în condițiile în care investitorii renunță la plasamente pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea economiilor din zona euro, scrie Bloomberg. Analiștii anticipează scăderea profiturilor la nivelul celor 600 de companii în acest an, cel mai mare declin, de 16%, fiind estimat în cazul băncilor și al producătorilor de materii prime.

Airbus Helicopters va desființa în Franța peste 580 locuri de muncă în următorii doi ani CITEȘTE ȘI Airbus Helicopters va desființa în Franța peste 580 locuri de muncă în următorii doi ani

Sectorul companiilor din industria petrolieră și a gazelor naturale a fost cel mai afectat în ședința de astăzi, deprecierea de 1,1% consemnată la nivelul indicelui SXER fiind determinată de scăderea cotațiilor petrolului.

Stocurile de petrol ale companiilor americane au scăzut cu 600.000 de barili în săptămâna încheiată pe 21 octombrie, contrar estimărilor analiștilor, care se așteptau la o creștere de 400.000 de barili, potrivit datelor anunțate de EIA. Prețurile petrolului și-au revenit ușor în urma informațiilor, însă rămân sub cotațiile de la închiderea de marți. În jurul orei 19:40, barilul de Brent era cotat la 50,10 dolari, în scădere cu 1,4% față de referință, în timp ce petrolul WTI se tranzacționa la 49,37 dolari/baril, în coborâre cu 1,2%.

Acțiunile Statoil s-au devalorizat cu 1,8%, cele ale Tullow Oil cu 1,4%, în timp ce BP și Shell au închis cu un declin de 1,5%, respectiv 2,1%. În sectorul mineritului, titlurile Antofagasta s-au depreciat cu 3,2%, cele ale BHP Billiton cu 2%, iar cele ale Rio Tinto cu 0,2%.

O evoluție negativă au consemnat și acțiunile gigantului german Bayer AG, care au coborât cu 1,3% după ce compania a anunțat un profit în scădere la divizia Consumer Health. Titlurile companiei franceze de construcții Vinci SA au înregistrat un declin similar, pe fondul rezultatelor financiare care s-au situat sub așteptările analiștilor, în timp ce acțiunile companiei tech Capgemini, tot din Franța, au pierdut 7,3% din valoare din aceeași pricină.

Pe partea de creșteri, titlurile Logitech International s-au apreciat cu 17%, în condițiile în care rezultatele companiei elvețiene pentru trimestrul al treilea au fost peste estimările pieței, iar Airbus Group a închis cu un câștig de 3,8%, chiar dacă a raportat un profit înainte de dobânzi și taxe (EBIT) în scădere cu 21% comparativ cu trimestrul trei din 2015

viewscnt
Afla mai multe despre
burse europene
actiuni
evolutii
bayer
logitech