Indicii bursieri din SUA ating noi maxime istorice

Indicii bursieri din SUA ating noi maxime istorice
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 7 nov 2019

Principalii indici bursieri americani au atins noi maxime record în ședința de joi, pe fondul informațiilor că Bejing și Washington au agreat o ridicare graduală a unor tarife punitive impuse de ambele părți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Dow Jones Industrial Average este în urcare cu circa 0,9%, la 27.751 puncte, S&P 500 crește cu 0,6%, la 3.096 de puncte, iar Nasdaq Composite înregistrează un avans de aproximativ 0,8%, la 8,474 puncte.

Toți cei trei indici au atins valori record în ședința de joi, după ce S&P 500 și Nasdaq atinseseră maxime istorice în ședința de luni, iar Dow Jones urcase la cel mai mare nivel de până acum în ședința de marți.

O publicație britanică vorbește de acuzații de influență politică la ANRE CITEȘTE ȘI O publicație britanică vorbește de acuzații de influență politică la ANRE

China a anunțat astăzi că a ajuns la un acord cu Statele Unite în vederea unei ridicări ”în etape” a taxelor vamale punitive pe care și le-au impus reciproc, în contextul în care Beijingul și Washingtonul depun eforturi să finalizeze un acord cu privire la diferendul lor comercial.

Luna trecută, președintele american Donald Trump a anunțat o primă fază a acordului comercial cu China. Detaliile acordului nu au fost însă explicate. Acordul urma inițial să fie semnat de Trump și președintele chinez Xi Jinping pe 16 noiembrie, la summitul Cooperării Economie Asia Pacific, însă acest eveniment a fost anulat. Acordul ar putea fi semnat în decembrie, la Londra, după un summit NATO.

viewscnt
Afla mai multe despre
dow jones
s&p 500
indici americani
sua-china
burse