Numărul românilor cu restanțe la bănci a crescut cu 13.000 în ianuarie, depășind 648.000

Numărul românilor cu restanțe la bănci a crescut cu 13.000 în ianuarie, depășind 648.000
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2017

Numărul românilor care au restanțe la bănci și la instituții financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a crescut în prima lună a acestui an cu 13.029 față de luna decembrie, până la 648.873, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR), în ultimul buletin lunar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În decembrie 2016 erau înregistrați 635.844 restanțieri la bănci, în creștere cu circa 20.000 față de noiembrie. În octombrie 2016 s-a înregistrat un nivel minim din iulie 2009, de 611.613 restanțieri, scrie News.ro.

Recordul din 2016 a fost înregistrat în luna iunie, când, potrivit datelor BNR, 754.228 de debitori aveau 1.021.006 restanțe la bănci și IFN-uri.

În ianuarie, numărul de restanța a ajuns la 881.803, iar datoriile totale ale debitorilor au crescut ușor față de luna anterioară, la 8,09 miliarde lei, potrivit datelor Biroului de Cedit, citate de BNR.

Anterior, în intervalul iunie-decembrie 2016, valoarea restanțelor la bănci și IFN-uri s-a redus cu 31,3%.

Raportat la luna decembrie 2016, valoarea restanțelor a crescut în ianuarie la toate categoriile de credite.

Fiscul începe din aprilie controale la toate firmele, inclusiv la bănci, avertizându-le să declare corect vânzările și achizițiile CITEȘTE ȘI Fiscul începe din aprilie controale la toate firmele, inclusiv la bănci, avertizându-le să declare corect vânzările și achizițiile

În ianuarie, cursul euro/leu a scăzut cu 0,35% față de luna precedentă, până la 4,5016 lei/euro, potrivit datelor BNR.

Ca și în lunile precedente, restanțele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 4,5 miliarde lei în ianuarie. Restanțe în valoare de 1,98 miliarde de lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare.

În luna ianuarie, la Biroul de Credit au raportat informații 31 de bănci și 29 de IFN-uri, la fel ca în decembrie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
restante banci
bnr