Acțiunile europene cresc pentru a doua zi, sprijinite de cotațiile petrolului

Acțiunile europene cresc pentru a doua zi, sprijinite de cotațiile petrolului
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 feb 2016

Principalele burse europene au înregistrat creșteri de peste 1% în prima parte a ședinței de vineri, susținute de evoluția cotațiilor petrolului, care au urcat peste pragul de 36 dolari/baril după ce ministrul Petrolului din Venezuela a anunțat că se va întâlni cu omologii săi din Rusia, Arabia Saudită și Qatar pentru discuții pe marginea stabilizării producției mondiale de țiței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În jurul orei 13:15, indicele Stoxx Europe 600 era în urcare cu 1,7%, după ce joi a închis cu un câștig de 2%, scrie MarketWatch.

Indicele sectorului petrolier a avansat cu 3,2%, sprijinit de creșteri importante ale unor companii precum Tullow Oil (+7,3%), Repsol (+3,8%) și Eni (+5,7%). Acțiunile companiei italiene au avansat în pofida faptului că a raportat pierderi de circa 8,5 miliarde de euro pentru ultimul trimestru al anului trecut, de trei ori mai mari față de rezultatul negativ de 2,4 miliarde de euro aferent perioadei similare din 2014.

Mișcarea de revenire se reia la BVB după întreruperea de ieri CITEȘTE ȘI Mișcarea de revenire se reia la BVB după întreruperea de ieri

Cotațiile petrolului au crescut pentru a doua zi consecutiv, după ce Eulogio Del Pino, ministrul venezuelean al Petrolului, a spus că se va întâlni, la mijlocul lunii martie, cu omologii săi din Rusia, Arabia Saudită și Qatar pentru discuții privind producția globală de țiței. Săptămâna trecută, cele patru țări s-au angajat să înghețe producția zilnică la nivelul din ianuarie, cu condiția ca și ceilalți mari exportatori de petrol să li se alăture.

Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare în aprilie se tranzacționau în urcare cu 2,3%, la 36,1 dolari/baril.

În sectorul bancar, acțiunile Royal Bank of Scotland (RBS) erau în scădere cu 8,1%, după ce anterior au coborât cu peste 9%, ca urmare a rezultatelor financiare dezamăgitoare raportate de banca britanică.

RBS, care este deținută în proporție de 73% de către guvernul Marii Britanii, a anunțat vineri pierderi pentru al optulea an consecutiv, cauzate de cheltuieli ridicate cu procesul de restructurare și litigii. Conducerea băncii a avertizat investitorii că plata oricăror dividende ar putea fi amânată dincolo de termenul indicat inițial, care fusese stabilit pentru primul trimestru din 2017.

Indicele FTSE 100, al bursei de la Londra, era în creștere cu 1,1%, DAX 30 (Frankfurt) cu 1,9%, CAC 40 (Paris) cu 1,8%, iar FTSE MIB (Milano) a avansat cu 1,7%.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni
burse europene
evolutii
petrol
cotatii