Aproape 3 sferturi din tranzacțiile din piața reglementată de la BVB, realizată pe acțiunile bancare. SIF Oltenia cumpără 7,5% din Turism Felix pentru 7,5 milioane lei

Aproape 3 sferturi din tranzacțiile din piața reglementată de la BVB, realizată pe acțiunile bancare. SIF Oltenia cumpără 7,5% din Turism Felix pentru 7,5 milioane lei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 16 nov 2017

După declinul susținut din ultima parte a lunii octombrie, bursa locală nu are forța unei reveniri, indicii având și astăzi închidere „roșie” în zona minimelor ultimelor 8 luni. Rulajele au fost azi concentrate pe cele mai lichide 2 acțiuni bancare, care au cumulat tranzacții de 27 milioane de lei, și un transfer de tip deal cu 7,57% din acțiunile Turism Felix.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Elanul de cumpărare de vinerea trecută s-a stins la acest început de săptămână. Rulajul din piața de acțiuni de 44,11 milioane lei (9,51 milioane euro) și deriva cotațiilor sugerează timiditatea investitorilor. Aceștia nu intră la decisiv la un nivel care este deja cu 12% sub maximul post-criză atins la sfârșitul lunii mai.

Tendința a fost negativă la București, în pofida unui suflu favorabil dinspre bursele europene, unde majoritatea închiderilor au fost peste referință: -+0,54% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,19% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,66% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,55% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,32% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,95% pentru BUX de la Budapesta și +0,18% pentru indicele PX de la Praga.

Digi, profit net cu 148% mai mare la 9 luni, pe fondul unor afaceri în creștere cu peste 10% CITEȘTE ȘI Digi, profit net cu 148% mai mare la 9 luni, pe fondul unor afaceri în creștere cu peste 10%

La BVB, indicele BET Plus a coborât cu 0,23%, în timp ce indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,20%, până la nivelul de 7.716,26 puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele se află sub un impuls negativ după respingerea din confluența de rezistențe dată de nivelul de referință din zona de 7.860 de puncte și media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21).

Aproape 3 sferturi din tranzacțiile din piața reglementată de la BVB, realizată pe acțiunile bancare. SIF Oltenia cumpără 7,5% din Turism Felix pentru 7,5 milioane lei

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 20,32 milioane lei, s-au aflat titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au staționat pe nivelul de preț de 2,1200 lei/acțiune. Al 2-lea rulaj al zilei, de 6,69 milioane lei, l-au avut titlurile celeilalte acțiuni bancare de la cota BVB, cea  BRD Groupe Societe Generale (BRD), care au urcat cu 1,25%, până la prețul de 12,92 lei/acțiune.

SIF Oltenia, la cumpărături

O tranzacție importantă s-a realizat în piața deal. Un număr de 37,57 milioane acțiuni ale companiei hoteliere Turism Felix (TUFE), reprezentând 7,57% din capitalul social, au fost schimbate la prețul de 0,2000 lei/acțiune, cu 13,04% sub referință, ceea ce a ridicat valoarea transferului la 7,51 milioane lei.

SIF Oltenia (SIF5) a anunțat că este entitatea care a realizat achiziția. Detalii despre vânzător încă nu au fost publicate către piață, însă acționarul majoritar este SIF Transilvania (SIF3), cu o deținere raportată de 63,20% la 30 iunie. SIF Transilvania a scos la vânzare recent dețineri în domeniul turistic de pe litoral.

În raportarea precedentă SIF Oltenia avea o paticipație de 16,96%, ceea ce înseamnă că adunânc pachetul dobândit astăzi, ajunge la o deținere de 24,53% din titlurile societății. La prețul efectuării tranzacției, capitalizarea Turism Felix s-ar ridica la 99,23 milioane lei (21,39 milioane euro).

Compania care operează 5 hoteluri în stațiunea Băile Felix din județul Bihor a raportat la 9 luni un profit net de 5,32 milioane lei, în scădere cu 29,40% față de perioada similară a anului trecut. La data de 30 septembrie, compania avea active totale de 200,65 milioane lei, duble față de capitalizarea de piață, iar datoriile asumate erau de numai 10,40 milioane lei.

Tranzacții modeste și deprecieri peste media pieței pe sectorul energetic și cel financiar

Exceptând primele 3 protagoniste ale pieței, activitatea de tranzacționare a fost sărăcăcioasă. Indicele energetic BET-NG a suferit un recul de 0,58%, iar cel mai lichid emitent al său din sesiunea de azi, Electrica (EL) a avut o amplitudine încă și mai mare a deprecierii, de 2,10%, prețul de închidere fiind 12,14 lei/acțiune. Cotația este apăsată încă de la anunțarea tranzacției prin care a preluat în prima zi a acestei luni pentru 752 milioane lei pachetele minoritare deținute anterior de Fondul Proprietatea (FP) la cele 4 subsidiare ale sale, iar tendința descendentă s-a accelerat după raportarea financiară la 9 luni care distribuitorul de electricitate a anunțat un profit net de 95,32 milioane lei, cu 79,56% mai mic decât cel de 466,36 milioane lei obținut în perioada similară a anului trecut.

Pe segmentul fondurilor închise, tendința negativă mai accentuată decât media pieței, cu indicele financiar-BET-FI având o închidere cu 1,13% sub referință, la nivelul de 37.882,08 puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a pierdut 0,47% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiinde 0,8400 lei/acțiune într-o sesiune în care schimburile s-au cifrat la 1,84 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif oltenia
turism felix
bvb
bursa
banca transilvania
brd
electrica
fondul proprietatea