Bursa convoacă acționarii pentru a vota înlocuitorul lui Cristian Micu, decedat în iunie

Bursa convoacă acționarii pentru a vota înlocuitorul lui Cristian Micu, decedat în iunie
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 10 aug 2017

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Bursa de Valori București a fost convocată pentru jumătatea lunii viitoare, având pe ordinea de zi alegerea unui nou membru în Consiliul de Administrație, pentru a ocupa locul vacantat de decesul lui Cristian Micu. Membru provizoriu este Radu Hanga din partea grupului Banca Transilvani, și este mare probabilitatea ca un Consiliu în actuala formulă să decidă până la AGA numirea directorului general. În prezent, favorit este actualul șef executiv, polonezul Ludwik Sobolewski.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La aproape 2 luni de la decesul lui Cristian Micu, membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB), unde a fost ales în decembrie 2015, operatorul de piață a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pentru data de 14/15 septembrie în vederea alegerii unui înlocuitor al acestuia. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a solicitat încă dela jumătatea lunii trecute Bursei să convoace AGA pentru completarea Consiliului de Administrație.

În prezent, locul vacantat de Micu este ocupat de Radu Hanga, director executiv Strategie-Coordonare Grup la Banca Transilvania, votat la sfârșitul lunii trecute de alți membri ai CA, în detrimentul celeilalte propuneri, Mihai Chișu, fost broker la Alpha Finance, IFB Finwest și Swiss Capital, recent cooptat în calitate de consilier al prim-ministrului Mihai Tudose.

Studiu Banca Transilvania pentru Profit.ro: Cât mai poate urca prețul petrolului. Proiecție pentru o cotație a țițeiului WTI de 60 dolari barilul, cu 22% peste nivelurile actuale CITEȘTE ȘI Studiu Banca Transilvania pentru Profit.ro: Cât mai poate urca prețul petrolului. Proiecție pentru o cotație a țițeiului WTI de 60 dolari barilul, cu 22% peste nivelurile actuale

Miza înlocuirii lui Micu a fost păstrarea majorității în CA al BVB pentru așa-numitul grup al băncilor pentru a asigura încredințarea unui nou mandat de director general al Bursei pentru actualul ocupant al acestei poziții, polonezul Ludwik Sobolewski, fost șef al Bursei de Valori din Varșovia și a Depozitarului Bursei de la Varșovia.

Surse din piața de capital au declarat pentru Profit.ro că Sobolewski are prima șansă după confirmarea lui Hanga, însă pachetul salarial va fi redus față de primul mandat. Este foarte probabil ca problema numirii directorului general să fie luată în discuție într-o ședință a board-ului de vinerea viitoare, pe 18 august.

Bursa de Valori București a procesat în intervalul aprilie-iunie tranzacții în valoare de 3,77 miliarde lei, acesta fiind cel mai bun trimestru din ultimii 2 ani, potrivit operatorului de piață. Acestea sunt condițiile în care profitul net semestrial al BVB afișat la raportarea financiar de ieri este de 5,15 milioane lei, în creștere cu 233,33% mai mare decât cel de 1,80 milioane lei din prima jumătate a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
berd
banca transilvania
radu hanga
ludwik sobolewski
mihai chisu