Bursa pierde 2 treimi de procent. Un raliu cu randament anualizat de 900% anticipat de Profit.ro pe acțiunile Rompetrol Well Services s-a oprit cel puțin temporar

Bursa pierde 2 treimi de procent. Un raliu cu randament anualizat de 900% anticipat de Profit.ro pe acțiunile Rompetrol Well Services s-a oprit cel puțin temporar

Sursa foto: Aedka123 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 apr 2022

În contextul unui puseu de vânzare pe bursele mature, și indicii de la BVB au bătut în retragere. Piața locală a consumat propria poveste de dividende.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum afectează tensiunile internaționale piața de capital românească, cum pot fi atrași mai mulți investitori de retail pe piața de capital, cum se vede în 2022 apetitul emitenților față de bursă și multe alte teme vor fi explicate la Videoconferința Profit Piața de Capital.forum - Bursa în apropierea războiului, programată pentru 13 aprilie.

Videoconferința, organizată cu sprijinul Agista, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, CreditAmanet, Depozitarul Central, Nordis Group și SIF Banat-Crișana, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV - DETALII AICI

La debutul sesiunii europene, contractele futures pe indicele S&P500 de la New York Stock Exchange coborâseră sub reperul de 4.400 de puncte, la minimul ultimelor 4 săptămâni, ceea ce a tăiat și la Bursa de Valori București apetitul investitorilor la cumpărare. Aceasta s-a resimțit și la nivelul rulajului de numai 37,27 milioane lei (7,54 milioane euro), dar și la nivelul cotațiilor.

Cele mai lichide acțiuni, cele ale Băncii Transilvania (TLV), cu transferuri însumând 11,80 milioane lei, au suferit un recul de 1,40%, până la prețul de 2,4600 lei/acțiune, într-o zi în care emitentul a notificat piața că fondurile de pensii administrate NN au micșorat deținerea la 9,40% din titluri, de la 10% din capitalul social. Tot pe segmentul bancar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au depreciat cu 0,71%, până la prețul de 16,82 lei/acțiune, pe tranzacții de 4,26 milioane lei.

Mesaj de la șeful celui mai mare fond de investiții din lume către „tinerii frumoși și liberi”: A sosit vremea să aflați ce este penuria CITEȘTE ȘI Mesaj de la șeful celui mai mare fond de investiții din lume către „tinerii frumoși și liberi”: A sosit vremea să aflați ce este penuria

De asemenea, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au pierdut 0,96%, până la prețul de 2,0700 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a zilei, de 4,57 milioane lei. Sunt mișcări care au tras în jos întreaga piață la nivelul indicilor: -0,59% pentru indicele compozit BET-XT, -0,65% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 50.548,42 puncte, -0,40% pentru indicele energetic BET-NG și -0,66% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.618,36 puncte, se află într-o zonă de ezitare la confluența dintre mediie mobile exponențiale de viteză în proporții Fibonacci, respectiv cea de 55 de zile (EMA55) și media de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa pierde 2 treimi de procent. Un raliu cu randament anualizat de 900% anticipat de Profit.ro pe acțiunile Rompetrol Well Services s-a oprit cel puțin temporar

Acțiunile producătorilor de gaze naturale au avut deopotrivă o ședință neconcludentă: stagnare la prețul de 40,85 lei/acțiune pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care au cumulat schimburi de 3,27 milioane lei și -0,11%, până la prețul de 0,4680 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), pe volume echivalente cu 1,24 milioane lei.

O explozie de preț de aproape 75%

Reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Rompetrol Well Services (PTR), unde vânzătorii s-au activat după 2 sesiuni consecutive în care titlurile au crescut în limita de 15% admisă pentru o zi de tranzacționare de sistemul Bursei pentru acest emitent. Marcările de profit au venit chiar în ziua completării ordinii de zi pentru Adunările Generale ale Acționarilor din 27-28 aprilie și în care a fost fost inclusă solicitarea acționarului majoritar din Kazahstan pentru distribuția de dividende suplimentare care a antrenat explozia recentă de preț.

Romgaz a împrumutat 325 milioane euro de la Raiffeisen pentru preluarea subsidiarei ExxonMobil ce deține 50% din Neptun Deep CITEȘTE ȘI Romgaz a împrumutat 325 milioane euro de la Raiffeisen pentru preluarea subsidiarei ExxonMobil ce deține 50% din Neptun Deep

Titlurile companiei de servicii petroliere au închis la prețul de 0,5680 lei/acțiune, cu 2,16%, peste referință, nivel la care încă dividendele propuse de board și KMG International cu valoare agregată de 0,1709 lei/acțiune încă poartă un randament de 27,71%.

Intraday, cotația a tins chiar și un maxim de 0,6260 lei/acțiune, însă ulterior ordine de vânzare mai consistente au oprit un elan care a început pe data de 8 martie. În ziua respectivă Profit.ro semnala o asimetrie majoră pe acest emitent care ajunsese atunci, pe panica antrenată de conflictul din Ucraina la un nivel de capitalizare ce era apropiat de cash-ul din bilanț. De la momentul semnalului, când cotația era de 0,3260 lei/acțiune și până la închiderea de astăzi, creșterea este de 74,23%, ceea ce se traduce printr-un randament anualizat de peste 880%.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
rompetrol well services