Bursa românească a testat un nivel de echilibru. Încearcă să reia tendința pozitivă

Bursa românească a testat un nivel de echilibru. Încearcă să reia tendința pozitivă

Sursa foto: Maciek905 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 oct 2018

Indicii principali de la BVB au câștigat cu puțin peste jumătate de procent într-o sesiune de tranzacționată în care interesul investitorilor a fost acaparat de acțiunile Băncii Transilvania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Investitorii activi la Bursa de Valori București după ce au tatonat pentru găsirea unei zone de regrupare au încercat astăzi să reia mișcarea ascendentă începută în iulie și care a cunoscut un impas major săptămâna trecută pe fondul valului de vânzări din piețele financiare internaționale.

Relativa detensionare de pe bursele mari a favorizat această mișcare, chiar dacă aceasta este prudentă, în acord cu ezitarea existentă încă la nivelul jucătorilor din piețele mari și care s-a văzut astăzi din închiderile divergente la nivelul principalilor indici: +0,50% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,48% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,02% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,78% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,76% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,59% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,14% pentru indicele PX de la Praga.

Marius Moldovan, avizat de ASF ca membru în board-ul SIF Transilvania la aproape jumătate de an de la votul acționarilor. A 6-a parte din mandat i-a fost „mâncată” de întârzierea Autorității CITEȘTE ȘI Marius Moldovan, avizat de ASF ca membru în board-ul SIF Transilvania la aproape jumătate de an de la votul acționarilor. A 6-a parte din mandat i-a fost „mâncată” de întârzierea Autorității

La București, indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,54%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,57%, până la nivelul de 8.441,69 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip a ricoșat după ce preț de 3 sesiuni a testat un nivel de referință echivalent cu maximul relativ precedent de unde mișcarea de revenire a fost respinsă în luna august. Impulsul de astăzi s-a oprit exact pe media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5) în coborâre, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa românească a testat un nivel de echilibru. Încearcă să reia tendința pozitivă

Aproape jumătate din rulajul de 34,24 milioane lei (7,34 milioane euro) al pieței de acțiuni a fost asigurat de activitatea de tranzacționare pe titlurile Bănci Transilvania (TLV). În piața reglementată schimburile s-au ridicat la 15,69 milioane lei, într-o sesiune în care cotația s-a corectat cu 0,43%, până la nivelul de preț de 2,29 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 11,02 miliarde lei (2,36 miliarde euro). La acest reper, Banca Transilvania este cea mai valoroasă bancă românească, depășind BCR, evaluată la numai 10,20 miliarde lei (2,18 miliarde euro) la prețul plătit de acționarul majoritar Erste Group pentru pachetul de 6,29% din titlurile băncii deținut anterior de SIF Oltenia (SIF5).

Tot pe titlurile Băncii Transilvania s-a realizat și singura tranzacție specială a zilei din piața deal, valoarea acesteia ridicându-se la aproximativ 989.000 de lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 0,30%, până la prețul de 13,20 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,73 milioane lei.

Frații Mureșan anunță intenția de listare la BVB a Electrogrup Infrastructure. Interdicții de înstrăinare a propriilor acțiuni pentru 1 an CITEȘTE ȘI Frații Mureșan anunță intenția de listare la BVB a Electrogrup Infrastructure. Interdicții de înstrăinare a propriilor acțiuni pentru 1 an

Al 2-lea rulaj al zilei, de 6,12 milioane lei, s-a consemnat pe titlurile Electrica (EL), care au avansat cu 0,19%, până la prețul de 10,52 lei/acțiune. Tot pe segmentul energetic, al cărui indice sectorial BET-NG a urcat cu 0,64%, titlurile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 1,32%, până la prețul de 0,3830 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,88 milioane lei, iar titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,60%, până la prețul de 33,65 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,41 milioane lei.

Fondurile închise de investiții au supraperformat pieței, indicele financiar BET-FI închizând la nivelul de 36.835,07 puncte, cu 0,99% peste referință. Cel mai important emitent din structura acestuia, Fondul Proprietatea (FP), a câștigat 1,09% la nivelul capitalizării bursiere, prețul final fiind de 0,9300 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica