Control ASF la BRD Pensii private - Amenzi substanțiale, retrageri de avize, interdicții, inclusiv la nivel de Director General

Control ASF la BRD Pensii private - Amenzi substanțiale, retrageri de avize, interdicții, inclusiv la nivel de Director General
scris 13 mai 2022

Autoritatea de Supraveghere Financiară a efectuat un control a societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private, în urma căruia spune că a constatat că directorul general și membrii Consiliului de Administrație al societății ar fi încălcat regulile de guvernanță corporativă și cele privind evidența situațiilor contabile ale administratorului.

"În sarcina directorului general s-au reținut fapte contravenționale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raționament economic, contravin funcționalității conturilor și care nu reflectă situația reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

În sarcina membrilor Consiliului de Administrație al societății s-au reținut fapte contravenționale, din care rezultă că aceștia nu au asigurat un management prudent și corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului", anunță ASF.

Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis următoarele măsuri sancționatorii:

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

1.  Sancționarea Alinei Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

2.   Sancționarea lui Laurent Simon Doubrovine, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

3.   Sancționarea Ralucăi Ioana Moise, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

4.   Sancționarea lui Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 55.500 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbări CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbări

Având în vedere sancțiunile menționate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificările și completările ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale căror autorizații erau în vigoare la data de 11.05.2022. În urma finalizării procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotărât:

1.   Retragerea aprobării acordate Alinei Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
2.   Retragerea aprobării acordate Ralucăi Ioana Moise, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
3.   Retragerea aprobării acordate lui Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Sancțiunile aplicate nu au vizat activitatea desfășurată de societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. în legătură cu administrarea fondurile de pensii private. Interesele participanților și activele fondurilor, care sunt separate de activele administratorului, nu au fost afectate.

Fondul de la Pilonul II al BRD Pensii avea la jumătatea anului trecut active totale de 3,33 miliarde lei (673,36 milioane euro), în creștere cu 5,64% față de cele de 3,15 miliarde lei de la 31 martie.

BRD Pensii avea pentru fondul de pensii cu contribuții obligatorii o expunere de 2,24 miliarde lei pe titluri de stat, reprezentând 67,23% din totalul activelor, comparativ cu 2,20 miliarde lei la finele primului trimestru. În același interval de raportare, deținerile de cash, atât în conturi curente, cât și în depozite bancare aproape s-au dublat, la 80,40 milioane lei, de la 41,98 milioane lei.

Volvo pregătește listarea pe bursă și vrea să atragă 3 miliarde de dolari în cardul IPO CITEȘTE ȘI Volvo pregătește listarea pe bursă și vrea să atragă 3 miliarde de dolari în cardul IPO

Pe segmentul acțiuni, expunerea a crescut cu 9,93%, la 721,98 milioane lei, de la 656,75 milioane lei la data de 31 martie 2021. Acțiunile reprezintă 21,66% din activul total al fondului. Ponderea o dețin acțiunile românești cu cele mai mari participații – foarte apropiate în jurul reperului de 153 milioane lei și în echivalent câte 4,61% din portofoliu – pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) și Banca Transilvania (TLV).

Alte dețineri majore pe BVB sunt la OMV Petrom (SNP) – 85,45 milioane lei, la Romgaz Mediaș (SNG) – 79,90 milioane lei, la Electrica (EL) – 34,86 milioane lei, la Transgaz (TGN) – 32,17 milioane lei, la MedLife (M) – 17,59 milioane lei, la Digi Communications (DIGI) – 15,09 milioane lei și la Transelectrica (TEL) – 14,42 milioane lei .

Fondul a inclus în portofoliul său titluri Nuclearelectrica (SNN) care sunt prinse în poziția bilanțieră cu echivalentul a 14,90 milioane lei. Participații sub pragul de 10 milioane lei, BRD Pensii mai are la Alro Slatina (ALR), Bursa de Valori București (BVB), SIF Banat-Crișana (SIF1), SIF Transilvania (SIF3), Sphera Franchise Group (SFG) și Evergent Investments (EVER).

Titlurile de stat emise de Finanțele Publice – încărcate în portofolii. Subscrieri de 190 milioane euro, foarte apropiate de cele din iulie CITEȘTE ȘI Titlurile de stat emise de Finanțele Publice – încărcate în portofolii. Subscrieri de 190 milioane euro, foarte apropiate de cele din iulie

Societatea are plasamente și în acțiuni internaționale, cu cele mai importante expuneri, în echivalent 17 milioane lei, pe producătorul de echipamente sportive Adidas, pe furnizorul de soluții IT SAP SE și pe compania Legrand.

Valoarea pachetului deținut la fabricantul de materiale de construcții și produse chimice german Henkel este de 13,16 milioane lei, iar la Daimler compania are o participație de 9,16 milioane lei. Expuneri mai reduse BRD Pensii are la BNP Paribas, Credit Agricole, Unilever, Daimler, ING și Orange. Fondul a ieșit la T2 din acționariatul Michelin și cel al Sanofi.

BRD Pensii are o investiții de 46,01 milioane lei în obligațiuni corporative emise de Leaseplan Corporation și Raiffeisen Bank. De asemenea, plasamente însumând 103,17 milioane lei și reprezentând 3,10% din totalul activelor sunt realizate în obligațiuni emise de instituții financiare internaționale, respectiv Black Sea & Development Bank și International Investment Bank, având sediul la Budapesta. Pe piața obligațiunilor emise de administrația publică locală, fondul de la Pilonul II al BRD Pensii, entitate cu peste 490.000 de contributori, are o expunere de 10,17 milioane lei, fiind finanțator pentru primăriile din Bacău, București, Iași și Timișoara.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd pensii
nuclearelectrica
bvb
bursa
banca transilvania
fondul proprietatea
omv petrom