Creșteri modeste la BVB, pe un rulaj în coborâre puternică

Creșteri modeste la BVB, pe un rulaj în coborâre puternică
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 18 aug 2020

Acțiunile românești s-au apreciat ușor marți, recuperând parțial declinul din prima sesiune de tranzacționare a săptămânii, pe un rulaj puternic în scădere, concentrat pe numai două titluri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un context extern marcat de o volatilitate ridicată, pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și China, principalii indici de la BVB au avansat cu mai puțin de 0,1%. Indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,05%, în timp ce referința BET a urcat cu 0,04%, până la 8.714,73 de puncte.

Deși mic, avansul contrastează vizibil cu evoluția din restul continentului. Decizia președintelui american, Donald Trump, de a impune noi restricții împotriva gigantului chinez Huawei Technologies a stârnit nervozitate printre investitori și s-a reflectat într-o scădere generalizată pe piețele de capital. Indicele paneuropean a consemnat un recul de 0,56%, referința FTSE 100 de la Londra s-a depreciat cu 0,83%, indicele DAX de la Frankfurt a coborât cu 0,30%, iar indicele CAC 40 de la Paris cu 0,68%.

Wirecard. Povestea unei pierderi a SIF Transilvania. În România, Wirecard afaceri de 43,4 milioane lei și profit de peste 18 milioane lei CITEȘTE ȘI Wirecard. Povestea unei pierderi a SIF Transilvania. În România, Wirecard afaceri de 43,4 milioane lei și profit de peste 18 milioane lei

Tabloul a fost roșu și pe piețele din regiune: -1,17% pentru WIG20 de la Varșovia, -0,97% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,74% pentru indicele PX de la Praga.

Rulajul cu acțiuni pe piața principală de la BVB a coborât până aproape de 11 milioane de lei (2,3 milioane euro), de la 40 milioane de lei în sesiunea precedentă, fiind asigurat în proporție de 65% de titlurile Băncii Transilvania (TLV) și Transelectrica (TEL).

Acțiunile TLV s-au corectat cu 0,46%, pe transferuri de 5,77 milioane de lei, în timp ce tilurile Transelectrica s-au apreciat cu 0,87%, însă pe un rulaj mult mai mic, de 1,52 milioane de lei.

Niciun alt emitent de la cota BVB nu a reușit să adune schimburi mai mari de 500.000 de lei astăzi.

Indicele sectorului financiar, BET-FI, a avansat cu 0,46%, susținut de aprecierea a patru dintre cele cinci SIF-uri. Acțiunile Fondului Proprietatea (FP) și SIF Oltenia (SIF5) au stagnat.

În sectorul energetic, indicele BET-NG a urcat cu 0,35%, până la 662,14 puncte.          

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa romaneasca
actiuni