Declin al cotațiilor la BVB. Un investitor exprimentat spune că mai așteaptă până la reintrare; piețele foarte volatile recomandă flexibilitate

Declin al cotațiilor la BVB. Un investitor exprimentat spune că mai așteaptă până la reintrare; piețele foarte volatile recomandă flexibilitate

Sursa foto: Yurii Tymchuk / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 iun 2020

Într-un context în care bursa de la New York a atins un minim al ultimelor 3 săptămâni și pe piața de acțiuni românească am consemnat o sesiune negativă. Un investitor care a afirmat că piața era supraevaluată înainte de căderea alimentată de criza noului coronavirus se așteaptă ca declinul să continue și așteaptă stând pe cash. În opinia sa, piața are prea multe incertitudini pentru a sta pe acțiuni pe termen lung.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De când președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că vrea să reia manifestațiile electorale cu public, noul coronavirus s-a reîntors misterios să bântuie bursa americană, unde indicele Dow Jones Average Industrial a suferit o scădere de aproape 3.000 de puncte în numai câteva sesiuni. Un minim al ultimelor 3 săptămâni a fost atins pentru contractele futures în timpul sesiunii europene, iar aceasta a influențat și traiectoria bursei românești.

Piața a coborât abrupt încă de la debut și apoi s-a menținut către un reper imediat superor nivelului de 8.500 de puncte pe indicele BET, fără ca la final să prindă un rally la New York Stock Exchange. Indicele compozit BET Plus a pierdut 2,25%, iar indicele reprezentativ BET a avut un recul de 2,28%, până la nivelul de 8.532,77 puncte, în zona mediei mobile exponențiale de 55 de zile (EMA55), relevantă în proporții Fibonacci.

Declin al cotațiilor la BVB. Un investitor exprimentat spune că mai așteaptă până la reintrare; piețele foarte volatile recomandă flexibilitate

Piața românească este dominată, de asemenea, de incertitudini, legată de perspectiva declarării stări de urgență și de prevederile care vor urma să afecteze economia românească. Gabriel Iliescu, investitor cu experiență la Bursa de Valori București, alege să nu reacționeze la tranzacționare la datele care indică o majorare a numărului de infectăr cu noul coronavirus, scenariul său de bază fiind că acestea ar fi manipulări statistice cu interes politic prin prisma oportunității declarării stării de urgență.

Investitorul care a realizat pentru Profit.ro un veritabil „call” înainte de prăbușuirea cotațiilor din martie despre supraevaluarea acțiunilor românești se așteaptă ca tendința de depreciere să mai continue pentru câteva sesiuni și așteaptă cu alocări semnificative pe cash.

Daniela Șerban, realeasă președinte al Asociației pentru Relația cu Investitorii. Entitatea se va concentra și asupra companiilor nelistate CITEȘTE ȘI Daniela Șerban, realeasă președinte al Asociației pentru Relația cu Investitorii. Entitatea se va concentra și asupra companiilor nelistate

Tendința de expectativă – pe care Iliescu o caracterizează drept „băltire” – pare a fi a întregii piețe. Aceasta s-a văzut la nivelul volumelor, semnificativ reduse. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 34,68 milioane lei (7,17 milioane euro), asigurat, și acesta, în proporție de aproape jumătate de activitatea de tranzacționare de pe primele 2 acțiuni.

Astfel, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 1,35%, până la prețul de 0,3300 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 7,68 milioane lei în piața reglementată, cărora li se adaugă un transfer special de 1,52 milioane lei pe piața deal.

Acțiunea-fanion a bursei românești, cea a Băncii Transilvania (TLV), a dat tonul scăderii, cu  un declin de 3,68%, până la prețul de 2,0950 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,61 milioane lei. Pe același segment bancar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au coborât cu 3,41%, până la prețul de 11,88 milioane lei, iar titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) au suferit un declin de 1,00%, pe o activitate 1,06 milioane lei.

Este un parcurs în acord cu evoluția de pe piața principală din Viena, la rândul ei în acord cu tendința unor deprecieri moderate a burselor europene: -0,55% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,66% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,49% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,32% pentru indicele DAX30 din Germania, -2,65% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,17% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,83% pentru indicele PX de la Praga.

INFOGRAFICE Impact Developer & Contractor, prăbușire de peste 50% a vânzărilor de locuințe la T1. Nu au mai fost banii de la Firea CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Impact Developer & Contractor, prăbușire de peste 50% a vânzărilor de locuințe la T1. Nu au mai fost banii de la Firea

Investitorul Iliescu a cumpărat acțiuni pe picajul bursier din martie, dar a marcat câștiguri atunci când a avut ocazia pe raliul recent. Afirmă că volatilitatea piețelor, amenințările cu valul 2 de COVID nu îi dau încredere că merită să cumpere acțiuni și să stea pe ele întrucât nu se întrevede nimic ce să justifice lărgirea orizontului de timp. Caracteristica pieței impune flexibilitate pentru că fluxul de știri se schimbă brutal, iar atunci când există un câștig pe masă trebuie marcat. „Nu ai de ce să stai pe acțiuni în condițiile astea; dacă le vezi că nu cresc, le vinzi! Altfel, pierzi bani și timp...”

În sectorul energetic, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au ajustat ex-dividend cu 11,34%, până la prețul de 16,42 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj zilei, de 4,61 milioane lei și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au avut un recul de 1,11%, până la prețul de 31,20 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,36 milioane lei. Indicele de profil BET-NG a închis cu 1,78% sub referință.

Celălalt indice sectorial, BET-FI, care măsoară evoluția titlurilor fondurilor închise de investiții, a pierdut 1,02%, până la nivelul de 42.270,16 puncte, tras în jos de corecția de 2,12%, până la prețul de 1,1550 lei/acțiune, a titlurilor Fondul Proprietatea (FP), care au adunat tranzacții de 1,92 milioane lei.

În opinia lui Iliescu, prudența din piață este și rezultatul temerilor unor investitori față de revenirea fluxului de știri privind infectări cu noul coronavirus, însă el personal nu crede că o vom lua de la capăt cu blocajul. „Atât a putut suporta populația!... Mai mult nu mai merge! Nu mai pot sta în casă și nu mai vor; își dau seama de consecințele economice care sunt mai grave”, a conchis investitorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
erste