Declin de 2% la BVB. Transferuri de tip deal în valoare de 33 milioane lei cu acțiuni SIF Oltenia

Declin de 2% la BVB. Transferuri de tip deal în valoare de 33 milioane lei cu acțiuni SIF Oltenia

Sursa foto: Supertrooper | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 feb 2022

Cu un elan la vânzare precipitat încă din primele minute de tranzacționare, bursa românească a consemnat o sesiune de un „roșu” aprins, în care cele mai tranzacționate 15 acțiuni au înregistrat deprecieri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un climat general deja deteriorat de problema majorării facturilor la energie și atingerea unor praguri de suportabilitate ale măsurilor sanitare, majorarea dobânzilor și escaladarea tensiunilor gepolitice în regiune au adus un val de aversiune la risc alimentat și din piețele dezvoltate de acțiuni.

Acesta este contextul în care investitorii de la Bursa de Valori București s-au activat la vânzare încă de la debutul ședinței de tranzacționare. Indicele principal pierdea în numai câteva minute peste 2 procente și jumătate, iar până la clopoțelul de final revenirea a fost marginală.

Profitul net al grupului BVB s-a redus cu o cincime în 2021 CITEȘTE ȘI Profitul net al grupului BVB s-a redus cu o cincime în 2021

Lovirea unor niveluri de cotare inferioare pe mai multe acțiuni a făcut să se găsească și o contraparte, ceea ce a ridicat semnificativ volumele. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 122,40 milioane lei (24,75 milioane euro), aproape triplu față de media ultimilor ani care a adus BVB promovarea la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell.

La această activitate, un port consistent a venit dinspre transferurile speciale din piața deal în valoare de 33,24 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), însă interesul a fost major și în piața reglementată unde s-au distins prin schimburi însumând 27,49 milioane lei titlurile Băncii Transilvania (TLV). Acestea au coborât cu 1,66%, până la prețul de 2,6700 lei/acțiune, care încă situează capitalizarea bursieră a instituției de credit la 16,85 miliarde lei (3,85 miliarde euro).

OMV Petrom și-a dublat valoarea tranzacțiilor de cumpărare încheiate cu traderul de gaze naturale de la Viena al grupului-mamă CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a dublat valoarea tranzacțiilor de cumpărare încheiate cu traderul de gaze naturale de la Viena al grupului-mamă

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a corectat agresiv, cu 2,82%, până la prețul de 20,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 7,68 milioane lei. Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au suferit un recul de 2,40%, până la prețul de 2,0350 lei/acțiune, pe tranzacții de 8,29 milioane lei.

Sunt mișcări care au dat tonul întregii piețe, cu deprecieri severe și la nivelul indicilor: -2,13% pentru indicele compozit BET-XT, -2,92% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 50.881,33 puncte, -1,41% pentru indicele energetic BET-NG și -2,01% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 13.104,70 puncte, a trecut din nou sub media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Declin de 2% la BVB. Transferuri de tip deal în valoare de 33 milioane lei cu acțiuni SIF Oltenia

O tendință ceva mai atenuată, -0,11%, până la prețul de 0,4620 lei/acțiune, au avut titlurile OMV Petrom (SNP) care au adunat cel de-al 4-lea rulaj al segmentului regular, de 7,57 milioane lei. La același capitol energetic, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au pierdut 1,48%, până la prețul de 36,65 lei/acțiune, pe transferuri de 5,31 milioane lei, și titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au corectat drastic, cu 3,35%, până la prețul de 4,10 milioane lei, pe o activitate de 4,10 milioane lei.

CONFIRMARE BCR Pensii devine administrator de pensii ocupaționale - UPDATE CITEȘTE ȘI CONFIRMARE BCR Pensii devine administrator de pensii ocupaționale - UPDATE

Deprecieri chiar mai severe am cosemnat pentru acțiuni care au avut evoluții foarte bune în utlima parte a anului trecut: -4,87%, până la prețul de 21,50 lei/acțiune, pentru titlurile furnizorului de servicii mewdicale MedLife (M), care a cumulat schimburi de 4,69 milioane lei, -4,32%, până la prețul de 2,2150 lei/acțiune, pentru titlurile AROBS Transilvania (AROBS) care au avut o activitate de 2,30 milioane lei și -4,07%, până la prețul de 21,20 lei/acțiune, pentru titlurile Transport Trade Services (TTS) care au adunat volume echivalente cu 1,21 milioane lei.

Promovate în a 2-a parte a anului trecut în structura indicelui FTSE All Cap, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) s-au depreciat cu 3,13%, până la prețul de 0,9540 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,99 milioane lei, și titlurile One United Properties (ONE) s-au corectat cu 3,13%, până la prețul de 1,3600 lei/acțiune, pe transferuri de 1,78 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica