GRAFIC Declin abrupt al burselor americane și asiatice. Indicele Dow Jones cade cu peste 600 de puncte și anulează toate câștigurile de la începutul anului. Tonul vânzărilor este dat de acțiunile tehnologice

GRAFIC Declin abrupt al burselor americane și asiatice. Indicele Dow Jones cade cu peste 600 de puncte și anulează toate câștigurile de la începutul anului. Tonul vânzărilor este dat de acțiunile tehnologice
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 oct 2018

Indicele S&P500 al Bursei de la New York a coborât cu peste 3%, iar șocul s-a extins către Asia, cea mai vulnerabilă fiind piața japoneză. Vânzările par a fi precipitate de îngrijorările investitorilor față de capacitatea corporațiilor din SUA de a-și menține profiturile din ultima perioadă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luna octombrie se conturează ca una puternic negativă pe bursele lumii. O sesiune-șoc s-a consumat ieri la New York, iar în această noapte a fost rândul investitorilor activi pe piețele asiatice să preia ștafeta lichidărilor agresive de poziții.

FOTO Anvelope de iarnă: testele clubului german ACE au plasat Continental WinterContact TS 860 pe primul loc și în acest sezon CITEȘTE ȘI FOTO Anvelope de iarnă: testele clubului german ACE au plasat Continental WinterContact TS 860 pe primul loc și în acest sezon

Cel mai abrut recul, de 4,63%, l-a avut indicele de tehnologie NASDAQ100, cu slăbiciune pentru acțiuni care au captat în ultimii ani imaginația investitorilor precum Facebook, Amazon, Netflix și Alphabet.

Grafic: Sursa Marketwatch

GRAFIC Declin abrupt al burselor americane și asiatice. Indicele Dow Jones cade cu peste 600 de puncte și anulează toate câștigurile de la începutul anului. Tonul vânzărilor este dat de acțiunile tehnologice

Aparent, vânzările sunt precipitate de așteptările investitorilor ca ciclul lung de creștere a câștigurilor corporațiilor să fi ajuns într-o zonă de „oboseală”. Fără noi ameliorări ale rezultatelor financiare, multiplii acțiunilor americane par ridicați în momentul de față, transmite CNBC.

Indicele S&P500 s-a depreciat cu 3,09%, iar indicele Dow Jones Average Industrial a avut un declin mai atenuat, -2,41%, deși declinul nominal de peste 600 de puncte este unul dintre cele mai mari din istoria bursei americane.

Liberalizarea tranzacțiilor OTC introdusă de BVB în septembrie aduce bursa românească mai aproape de statutul de piață emergentă CITEȘTE ȘI Liberalizarea tranzacțiilor OTC introdusă de BVB în septembrie aduce bursa românească mai aproape de statutul de piață emergentă

Neliniștile au trecut și Oceanul Pacific, iar sesiunea asiatică a fost, de asemenea, de un „roșu” aprins. Indicele Nikkei225 al Bursei de la Tokyo a scăzut cu 3,51%, cea mai mare amplitudine din piețele importante. Indicii Burselor de la Shanghai și Shenzen din China au avut derpecieri de 1-2%, indicele Hang Seng de la Hong Kong a pierdut 2,04%, iar indicele Kospi de la Seul a închis cu 2,22% sub referință.

Temerile în piață sunt că, deși declinul este consistent, cumpărătorii ar putea să nu intervină decisiv. Chiar și după declinul pieței din octombrie, indicatorii de evaluare fundamentală a acțiunilor americane nu arată veritabile oportunități de investiție. Mulți investitori preferă să aștepte.

Aversiunea la risc s-a văzut în ultimele săptămâni și pe piața petrolului. La Londra, cotația țițeiului de tip Brent a coborât cu aproape 10 dolari, de la aproximativ 85 dolari/baril, maxim al ultimilor 4 ani, către zona de 75 dolari/baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
asia
facebook
alphabet
netflix
sua
america