GRAFIC Scăderile de pe extern au paralizat bursa românească. Indicii sunt în parcurs corectiv, iar tranzacțiile s-au redus drastic

GRAFIC Scăderile de pe extern au paralizat bursa românească. Indicii sunt în parcurs corectiv, iar tranzacțiile s-au redus drastic

Sursa foto: Phongphan Supphakankamjon / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 feb 2018

În contextul unei sesiuni cu deprecieri de un procent și jumătate pe bursele continentale europene, la BVB săptămâna s-a încheiat într-o notă negativă, cu volume foarte mici și validarea unei tendințe descendente pe termen scurt.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Raliul de început de an de la BVB, care a dus cotațiile la niveluri cu 18% peste cele de la finalul anului 2017, a rezistat inclusiv crizei guvernamentale, dar a fost oprit de vântul potrivnic de pe bursele mari. Înj mod particular, ultimele 2 sesiuni ale acestei săptămâni au fost negative, cu un recul al indicilor și o subțiere semnificativă a activității de tranzacționare.

Rulajul pieței de acțiuni a fost redus joi, de 27,92 milioane lei (6,00 milioane euro), însă s-a îngustat încă și mai mult astăzi, la 22,17 milioane lei (4,76 milioane euro). Jucătorii de la BVB nu mai par dispuși să intre la cumpărare, având în vedere valul de vânzări de pe bursele mari. „Stau cu banii. Prea e prăpăd afară”, a declarat pentru Profit.ro Dumitru Miheș, investitor cu peste 20 de ani de experiență pe piața de capital românească și portofoliu relevant de acțiuni de la BVB.

Elvila ajunge la cota bursei, însă fondatorul Viorel Cataramă spune că firma traversează un moment greu, acuzând creșterea salariilor „din pix” în cascadă și leul ținut tare de BNR CITEȘTE ȘI Elvila ajunge la cota bursei, însă fondatorul Viorel Cataramă spune că firma traversează un moment greu, acuzând creșterea salariilor „din pix” în cascadă și leul ținut tare de BNR

Care este tabloul extern care sperie investitorii? Piețele europene au avut închideri „roșii” pe linie: -1,51% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,63% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1,64% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,68% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -1,06% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,71% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,96% pentru indicele PX de la Praga.

Un activ care a atras multă lichiditate în ultimele luni, moneda virtuală bitcoin, a fost foarte vulnerabilă la valul de aversiune la risc din piețele financiare internaționale. Intraday, bitcoin a coborât chiar și sub nivelul de 8.000 de dolari pe unitate, ceea ce însemna o scădere cu peste 42% față de ultima valoare de tranzacționare a anului trecut. „Bitcoin parcă se topește de la o oră la alta”, comentează Miheș.

Ecoul din vest s-a resimțit și la București, unde acțiunile Deutsche Bank (DBK), listate secundar pe bursa locală, au scăzut cu 6,34% pe transferuri peste media obișnuită, de aproximativ 806.000 de lei.

Semnal tehnic de oprire a cumpărărilor pentru investitori

Contagiunea a funcționat și cotațiile au au suferit un recul moderat, suficient, însă, pentru a invalida tendința pozitivă pe termen scurt. Indicele compozit BET Plus a coborât cu 0,88%, iar indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,91%, până la nivelul de 8.243,25 de puncte. Din punct de vedere tehnic, raliul este compromis momentan, fapt ilustrat de trecerea mediei mobile exponențiale de 5 zile (EMA5) sub media mobilă simplă de 8 zile (SMA8). Impulsul negativ s-a oprit momentan pe media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

GRAFIC Scăderile de pe extern au paralizat bursa românească. Indicii sunt în parcurs corectiv, iar tranzacțiile s-au redus drastic

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 4,72 milioane lei, s-au aflat titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care s-au apreciat cu 0,61%, până la prețul de 13,22 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), care au suferit un declin de 1,47%, până la prețul de 2,3400 lei/acțiune, pe transferuri de 3,07 milioane lei.

Al 2-lea rulaj al zilei, de 3,51 milioane lei, l-am consemnat pe titlurile Transgaz Mediaș (TGN), care au suferit o corecție semnificativă, de 2,68%, până la prețul de 417,00 lei/acțiune. De altfel, într-o zi de corecții consistente pe piața petrolului, indicele energetic BET-NG de la BVB a subperformat pieței, cu un declin de 1,40%. O dinamică apropiată, -1,31%, au tavut-o titlurile Romgaz (SNG) și OMV Petrom (SNP) care au cumulat tranzacții de 2,76 milioane lei și, respectiv 1,60 milioane lei.

Pe segmentul financiar activitatea de tranzacționare a fost foarte slabă, cel mai lichid emitent de la acest capitol fiind Fondul Proprietatea (FP), care s-au corectat cu 0,33%, până la prețul de 0,9070 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 697.000 de lei. Indicele financiar BET-FI, a puerdut 0,78%, până la nivelul de 42.162,10, într-un parcurs corectiv din maximele post-criză, consemnat la finalul lunii trecute.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
dumitru mihes
romgaz
banca transilvania
transgaz
brd
romgaz
omv petrom