Într-o piață a berii proiectată a depăși 4 miliarde lei în acest an, producătorul berilor Bermas, Suceava și Călimani și-a majorat vânzările cu aproape 15%.
Pe linia de start înainte de sezonul estival, când se consumă cele mai mari cantități de bere, Bermas Suceava (BRM) are deja încasări în creștere. Compania a obținut în primul semestru venituri din cifra de afaceri de 14,39 milioane lei, în urcare cu 17,414,575% față de cele de 12,56 milioane lei de la S1 2017. Societatea a obținut astfel un profit operational de 1,45 milioane lei, cu 1,36% mai mic decât cel de 1,47 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Rezultatul net global a fost relativ constant cu puțin peste reperul de 800.000 de lei. La T1, Bermas raporta o pierdere de 1,05 milioane lei, iar în 2017 a obținut un câștig net de 1,76 milioane lei. Societatea operează pe o piață în creștere. Un studiu publicat chiar la începutul acestei luni de analiștii de la KeysFin avansa o proiecție pentru depășirea unor vânzări de 4 miliarde lei pentru anul în curs, valoare mai mare decât cifra de afaceri agregată de 3,97 miliarde lei.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Publicația britanică Telegraph îi plasează pe români pe locul 7 în topul celor mai mari consumatori de bere din lume, cu o cantitate medie de 94,1 litri per capita.
Activele totale ale Bermas erau la 30 iunie de 29,65 milioane lei, cu 4,07% mai mari decât cele de 28,49 milioane lei de la finalul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au urcat cu 58,11%, la 7,21 milioane lei, de la 4,56 milioane lei.