La BVB, volumele au înviat

La BVB, volumele au înviat

Sursa foto: Alessia Giangrande / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 apr 2017

După o etapă de declin abrupt la nivelul lichidității, astăzi am consemnat o ședință de tranzacționare cu un rulaj de 28,74 milioane lei al pieței de acțiuni, semn că investitorii au revenit „la butoane” după vacanța de Paști.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astăzi bursa de la București a recuperat la nivelul deprecierilor cotațiilor până la niveluri unde nu se cuplase cu piețele principale europene, care au suferit mai puternic șocul unor informații venite din mediul politic. Indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,44%, până la nivelul de 8.196,11 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a pierdut 0,45%.

Este un recul consemnat chiar pe contrasens cu piețele bursiere mature care au avut o corecție pozitivă, cu un avans de 0,33% al indicelui Euro Stoxx 50. Principalii indici au avut evoluții divergente: -0,46% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,27% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,13% pentru indicele DAX de la Frankfurt. La nivel regional, indicele WIG20 de la Varșovia și indicele BUX de la Budapesta au urcat cu 1,67% și, respectiv 0,51%, iar indicele PX de la Praga a alunecat cu 0,05% sub referința de marți.

Fondatorul PIMCO, \ CITEȘTE ȘI Fondatorul PIMCO, "regele bondurilor”: Toate activele sunt la niveluri artificial ridicate, trendul actual duce către o nouă criză financiară

La BVB, în schimb, am asistat la o revenire a volumelor, după ce lichiditatea se redusese la cote de avarie în jurul Sărbătorilor de Paști. Rulajul de 28,74 milioane lei (6,35 milioane euro) al pieței de acțiuni arată că investitorii s-au întors la tranzacționare. Revenirea la nivelul activității de la bursă este cu atât mai notabilă cu cât toate aceste transferuri s-au realizat în piața reglementată.

Aproape jumătate din rulajul zilnic, asigurat de acțiunile bancare

Pe primul loc în topul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 10,83 milioane lei, s-au aflat titlurile Băncii Transilvania (TLV), care și-au continuat parcursul corectiv cu un declin de 0,91%, până la prețul de 2,7100 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 9,88 miliarde lei (2,18 miliarde euro). Valoarea încă este cu 12,71% peste cea de 8,76 miliarde lei (1,93 miliarde euro) realizată de Deloitte pentru BCR în vederea derulării unei oferte de retragere.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cdea a BRD Groupe Societe Generale (BRD) s-a depreciat, pe tranzacții de 2,74 milioane lei, cu 0,64%, până la prețul de 12,42 lei/acțiune, care încă dă acestei bănci o valoare de piață de 8,65 miliarde lei (1,91 miliarde euro), apropiată de cea a BCR.

Câștiguri de 50-60% în numai jumătate de an pentru participanții la oferta FP de la OMV Petrom

Al 2-lea rulaj al zilei, de 5,60 milioane lei, l-au avut titlurile Electrica (EL), care au închis la prețul de 14,32 lei/acțiune, cu 0,14% sub referință, un recul comparabil cu cel de 0,10% la nivelul întregului sector dat de indicele BET-NG. Tot de la acest capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 0,97%, până la prețul de 30,65 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,58 milioane lei.

Pe contransens au mers titlurile OMV Petrom (SNP), care au urcat cu 0,79%, până la prețul de 0,3200 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 1,94 milioane lei. La această închidere, investitorii instituționali care au intrat la prețul de 0,2100 lei/acțiune în oferta publică de vânzare accelerată a Fondului Proprietatea (FP) derulată în octombrie au un randament de 52,38%, în timp ce investitorii individuali care au achizionat pachete cu discount, la 0,1995 lei/acțiune subscriind în primele 4 zile ale operațiunii de piață, puteau marca un câștig de 60,40%.

Compania care a înstrăinat pachetul de 6,19% în respectiva ofertă, Fondul Proprietatea, astăzi a înregistrat un declin de 0,89% la nivelul capitalizării bursiere, închizând la prețul de 0,8890 lei/acțiune o sesiune în care schimburile pe acest emitent s-au cifrat la 1,51 milioane lei. Este o depreciere care a tras în jos indicele financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 31.378,08 puncte, cu 0,55% sub referință.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
bvb
bursa
omv petrom
romgaz
banca transilvania
brd
bcr