Șantierul Naval Orșova obține un nou contract pentru livrarea de nave fluviale în Olanda

Șantierul Naval Orșova obține un nou contract pentru livrarea de nave fluviale în Olanda
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 16 feb 2022

În secvență scurtă după semnarea în ianuarie a unui contract de 4 milioane euro, Șantierul Naval Orșova, companie care afișa pierdere la 9 luni, anunță noi livrări către Olanda.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șantierul Naval Orșova (SNO) a semnat un contract în valoare de 6,33 milioane euro pentru construcția și livrarea de nave fluviale. Beneficiar este compania olandeză Gebr.De Jonge Shipbuilding Services, iar termenele de livrare sunt pentru lunile aprilie și, respectiv iulie ale anuluui viitor. Societatea încasează un avans, restul de plată fiind la părăsirea Orșova de către respectivele ambarcațiuni.

Cu o lună în urmă, compania a raportat un contract de 4,06 milioane euro semnat cu firma olandeză Rensen-Driessen Shipbuilding, partener și în alte comenzi.

VIDEO Cum poți să investești în „feisbucul lui Trump” inclusiv din România CITEȘTE ȘI VIDEO Cum poți să investești în „feisbucul lui Trump” inclusiv din România

Compania a realizat în primele 3 trimestre din 2021 venituri totale operaționale de 50,01 milioane lei, cu 0,75% mai mici decât cele de 50,39 milioane lei din perioada similară a anului 2020. În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale au crescut cu 7,46%, la 50,69 milioane lei, de la 47,17 milioane lei.

Astfel, societatea a obținut un rezultat net negativ de aproximativ 560.000 de lei, în oglindă față de profitul net de 3,27 milioane lei din primele 9 luni ale anului trecut. La S1, firma raporta o pierdere de aproximativ 335.000 de lei, iar pe întreg anul trecut acesta a fost de 3,27 milioane lei.

Salrom va fi listată pe bursă, însă nu de Ministerul Economiei, ci de Fondul Proprietatea CITEȘTE ȘI Salrom va fi listată pe bursă, însă nu de Ministerul Economiei, ci de Fondul Proprietatea

Șantierul Naval Orșova a anunțat în iunie 2020 că a semnat două contracte, cu valoare totală de 5,22 milioane euro, cu firmele Rensen-Driessen Shipbuilding și TEAMCO Shipyard din Olanda, urmând ca până în anul următor să livreze 2 nave fluviale.

La data de 30 septembrie, activele totale ale companiei erau de 104,39 milioane lei, cu 4,27% mai mici decât de cele de 109,05 milioane lei de la sfârșitul anului 2020. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 60,96%, la 18,80 milioane lei, de la 11,68 milioane lei.

Șantierul Naval Orșova, companie controlată de SIF-uri (cea mai mare deținere, marginal sub 50%, o are SIF Transilvania), este listată la cota Bursei de Valori București și la ultimul preț de închidere de 5,70 lei/acțiune capitalizarea de piață  a companiei se ridică la 65,11 milioane lei (13,17 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
santierul naval orsova
sif transilvania
bvb
bursa