Tranzacții cu acțiuni de 10 milioane euro pe o bursă românească "roșie"

Tranzacții cu acțiuni de 10 milioane euro pe o bursă românească "roșie"
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 sep 2016

Într-o zi dominată de scăderi, rulajul pe segmentul acțiuni de la BVB s-a ridicat la aproape 46 de milioane de lei, dintre care mai mult de jumătate a fost asigurat de transferurile speciale pe piața deal cu titluri ale Fondului Proprietatea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe fondul unor sentimente negative față de activele de risc în piețele financiare internaționale, la Bursa de Valori București am consemnat o sesiune de tranzacționare "roșie", cu un declin de aproximativ un procent și jumătate al principalilor indici și în care, din primele cele mai tranzacționate 10 titluri, nu mai puțin de 9 simboluri au închis sub referință.

Prețurile mai coborâte au adus noi jucători în piață. Acesta este contextul unor volume semnificativ sporite pe segmentul de acțiuni, de 45,96 milioane lei (10,33 milioane euro). Fondul Proprietatea (FP) a fost, de departe, cel mai lichid emitent, cu transferuri de 24,09 milioane lei, într-o zi în care aceste titluri au suferit un recul de 1,02%, până la prețul de 0,7800 lei/acțiune. Dispariția factorului de tractare al ofertei publice de răscumpărare, încheiată la prețul de 0,842 lei/acțiune săptămâna trecută, s-a răsfrânt negativ asupra cotației. Aceeași anvergură a declinului au avut-o titlurile Fondului și pe piața deal, unde au fost schimbate 5,00 milioane acțiuni, valoarea tranzacțiilor ridicându-se la 3,90 milioane lei.

Oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea, suprasubscrisă cu peste 1.000% CITEȘTE ȘI Oferta de răscumpărare de la Fondul Proprietatea, suprasubscrisă cu peste 1.000%

Indicele BET-FI a avut o depreciere comparabilă, de 0,97%, până la nivelul de 28.890,87 puncte, însă restul indicilor au subperformat declinului celui mai important emitent de la cota BVB. Astfel, indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,65%, până la valoarea de 6.911,19 puncte, nivel cu 1,33% sub reperul ultimei sesiuni de tranzacționare a anului trecut de 7.004,32 puncte, în timp ce indicele copozit BET Plus a pierdut 1.024,90 puncte.

Este un declin înregistrat într-un context nefavorabil al piețelor de acțiuni europene. Chiar dacă acestea și-au revenit către ultima parte a orarului de tranzacționare, ziua a fost una de aversiune la risc. Indicele Euro Stoxx 50, al celor mai tranzacționate acțiuni din Europa, a coborât cu 1,32%, potrivit Bloomberg. În același timp indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt au pierdut 1,12%, 1,15% și, respectiv 1,34%.

Imagine-șoc pentru criza industriei financiare de la New York CITEȘTE ȘI Imagine-șoc pentru criza industriei financiare de la New York

Pe locul 2 în topul rulajelor din piața reglementată, cu transferuri de 4,52 milioane lei, s-au regăsit titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 1,91%, până la prețul de 2,3150 lei/acțiune. La aceeași cotație a fost efectuat și singurul schimb pe acest emitent din piața deal, cu un milion de acțiuni, tranzacție specială în valoare de 2,31 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a corectat violent din maximele anuale, cu 2,61%, până la prețul de 11,20 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 2,50 milioane lei. Listate secundar la București, titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) au scăzut cu 1,26%, pe volume echivalente cu aproximativ 564.000 de lei.

BCE a prezentat un nou set de măsuri pentru reducerea creditelor neperformante din zona euro CITEȘTE ȘI BCE a prezentat un nou set de măsuri pentru reducerea creditelor neperformante din zona euro

În piața reglementată, transferuri de peste un milion de lei, respectiv de 1,45 milioane lei, s-au efectuat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG)  care și-au continuat parcursul corectiv după atingerea maximelor ex-dividend săptămâna trecută. Cotația a închis la prețul de 23,90 lei/acțiune, cu 2 pași de cotare sub reperul de 24,00 lei/acțiune al ofertei publice prin care Fondul Proprietatea și-a lichidat și ultima deținere de 5,75% la producătorul de gaze. Intraday a fost atins chiar și un minim de 23,70 lei/acțiune.

Într-o zi în care și titlurile Electrica (EL) au pierdut 2,75%, până la prețul de 13,42 lei/acțiune, pe un rulaj de aproape 846.000 de lei, iar titlurile Transgaz (TGN) s-au corectat violent din zona maximelor, la 302,00 lei/acțiune, indicele energetic BET-NG s-a depreciat cu 1,57%.

Romgaz continuă operațiunile de explorare în opt perimetre concesionate de la stat CITEȘTE ȘI Romgaz continuă operațiunile de explorare în opt perimetre concesionate de la stat

Interes a existat astăzi și pe titluri din industria alimentară. Pe Albalact (ALBZ) s-a efectuat o tranzacție specială de 1,25 milioane lei la prețul de 0,5200 lei/acțiune, cu 1% sub prețul ofertei publice de preluare prin care grupul francez Lactalis încearcă să preia până la 97,46% din titlurile societății, operațiune de piață care urmează să se închidă miercuri.

Transferuri mult peste media obișnuită pentru respectivul emitent, de aproximativ 525.000 de lei, s-au înregistrat pe titlurile Morărit Panificație Roman (MORA), care s-au apreciat cu 0,33%, până la prețul de 0,602 lei/acțiune. Schimburile de astăzi cu 872.300 de titluri au reprezentat 19,12% din totalul titlurilor companiei, având o capitalizare de piață de 2,74 milioane lei (aproape 617.000 de euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
bvb
bursa
romgaz
electrica
albalact
transgaz
banca transilvania
brd