Piețele s-au calmat după rezultatul referendumului din Italia. Bursele europene au închis în creștere

Piețele s-au calmat după rezultatul referendumului din Italia. Bursele europene au închis în creștere
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 5 dec 2016

În pofida unui început de ședință “roșu”, cauzat de rezultatul referendumului din Italia, majoritatea burselor europene au încheiat ziua în creștere, investitorii fiind influențați de comentariile pozitive ale liderilor europeni și de datele care arată că economia zonei euro a înregistrat în noiembrie cel mai rapid avans lunar din acest an. Moneda unică europeană și-a revenit de la minimul ultimelor 20 de luni față de dolar și este tranzacționată la peste 1,078 dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicele Europe Stoxx 600 a urcat cu 0,6%, sprijinit de aprecierile de 1,6%, respectiv 1%, de pe piețele de acțiuni din Frankfurt și Paris. Indicele FTSE 100 (Londra) a închis cu o creștere de 0,2%, bursa de la Milano fiind printre puținele care au terminat ședința în teritoriu negativ, cu o scădere de 0,2%.

Acțiunile italiene, în special cele bancare, au fost puternic afectate de rezultatul referendumului constituțional de duminică, care a dus la demisia premierului Matteo Renzi. Comentariile oficialilor europeni, în frunte cu declarațiile comisarului UE pentru Economie, Pierre Moscovici, privind stabilitatea instituțiilor și economiei italiene au liniștit însă investitorii, iar bursa milaneză a recuperat mare parte din declinul de 2% consemnat în această dimineață.

Consultanții băncii Monte dei Paschi discută următorii pași ai planului de salvare a băncii CITEȘTE ȘI Consultanții băncii Monte dei Paschi discută următorii pași ai planului de salvare a băncii

Cu toate acestea, indicele sectorului bancar s-a depreciat cu 2,2%, în condițiile în care Banca Popolare di Milano Scarl a închis cu un declin de 7,9%, iar acțiunile Intesa Sanpaolo și cele ale Banca Monte dei Paschi di Siena au coborât cu 1%, respectiv 4,2%. Titlurile UniCredit au pierdut 3,4% din valoare. Cea mai mare bancă italiană în funcție de active a anunțat că poartă negocieri exclusive cu francezii de la Amundi pentru vânzarea diviziei de asset management Pioneer Investments, prezentă și pe piața din România.

Pe piețele valutare, euro a coborât la 1,0552 dolari după publicarea rezultatelor referendumului din Italia, până la cea mai scăzută valoarea din ultimele 20 de luni, însă a trecut pe apreciere încă din prima jumătate a tranzacțiilor. În jurul orei 20:15, moneda europeană era cotată la 1,0786 dolari, în creștere cu 1,1% față de închiderea de vineri de la New York, de 1,0668 dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
burse europene
actiuni
italia
renzi
referendum