Shutdown-ul din SUA continuă. Trump intensifică presiunea asupra orașelor democrate

O nouă încercare de a debloca activitatea guvernului a eșuat în Senat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Shutdown-ul din SUA continuă. Trump intensifică presiunea asupra orașelor democrate

Administrația președintelui american Donald Trump a înghețat 2,1 miliarde de dolari din fondurile destinate transportului public din Chicago, privând astfel un alt oraș democrat de finanțare, în contextul în care o propunere de a pune capăt blocajului guvernamental (shutdown) a eșuat din nou în Senat, relatează Reuters.

În a treia zi de shutdown, Trump a intensificat presiunea asupra democraților pentru a pune capăt impasului și a accepta planul bugetar al republicanilor, ceea ce ar restabili finanțarea guvernului. Dar acest plan a eșuat la votul din Senat, unde au fost 54 de voturi favorabile la 44, sub pragul necesar de 60 de voturi. Astfel, închiderea guvernului va mai dura cel puțin până luni, scrie News.ro.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Antifrauda blochează plățile Uber și Bolt către 100 de firme cu flote de mașini, cele mai mari de pe piață, și șoferii lor. Operațiune lansată la nivel național CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Antifrauda blochează plățile Uber și Bolt către 100 de firme cu flote de mașini, cele mai mari de pe piață, și șoferii lor. Operațiune lansată la nivel național

Administrația a înghețat acum cel puțin 28 de miliarde de dolari din finanțarea pentru orașele și statele democrate, intensificând campania lui Trump de a folosi puterea extraordinară a guvernului SUA pentru a pedepsi rivalii politici. Directorul pentru buget de la Casa Albă, Russ Vought, a declarat că banii destinați orașului Chicago, alocați pentru linii de tren suspendate, au fost blocați pentru a se asigura că nu „curg prin contracte bazate pe rasă”.

Trump a făcut din Chicago, al treilea oraș ca mărime din țară, un sac de box retoric și a amenințat că va trimite acolo trupe ale Gărzii Naționale.

Guvernatorul statului Illinois, JB Pritzker, un critic de marcă al lui Trump, considerat un posibil candidat democrat la președinție în 2028, a declarat că înghețarea fondurilor echivalează cu luarea de ostatici. „Este o încercare de a câștiga puncte politice, dar, în schimb, afectează economia noastră și oamenii muncitori care depind de transportul public”, a declarat el pe rețelele sociale.

Casa Albă a declarat că identifică și fonduri ce ar putea fi reținute în cazul orașului Portland, din Oregon, tot un oraș de stânga care a fost scena unor proteste de amploare în timpul primului mandat al lui Trump.

Trump a amenințat, de asemenea, că va concedia și mai mulți angajați federali, pe lângă cei 300.000 la care renunță în acest an, iar zeci de agenții au prezentat planuri de reducere a personalului, potrivit unei surse din Casa Albă care a vorbit sub condiția anonimatului.

Mulți republicani spun că nu sunt deranjați de campania de presiune a lui Trump, chiar dacă aceasta subminează autoritatea constituțională a Congresului în materie de cheltuieli. Pe lângă reducerea fondurilor pentru orașele democratice, Trump și aliații săi au început să posteze pe rețelele de socializare imagini cu mustăți desenate și sombrero pe capul adversarilor săi democrați.

„Încearcă să exercite presiune?”, a declarat reporterilor Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, un republican. „Probabil că da. Și eu aplaud acest lucru”, a adăugat el.

DOCUMENTUL dat de Nicușor Dan liderilor UE privind alegerile anulate în România CITEȘTE ȘI DOCUMENTUL dat de Nicușor Dan liderilor UE privind alegerile anulate în România

Până în prezent, înghețarea fondurilor decisă de Trump a vizat proiectele de transport și energie verde, două domenii susținute de democrați. Administrația sa a încercat, de asemenea, să reducă fondurile pentru combaterea terorismului destinate statelor democrate, ceea ce reprezintă de obicei o prioritate republicană. Această mișcare a fost blocată temporar în instanță, iar Trump a restabilit vineri finanțarea de 187 de milioane de dolari pentru New York.

NICIUN SEMN DE SOLUȚIE RAPIDĂ

La Washington, Senatul a respins atât planul de finanțare republican, cât și alternativa democrată, apoi a suspendat ședința până luni. Camera Reprezentanților nu va avea ședințe toată săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă că nu va putea vota niciun compromis care ar putea rezulta din Senat.

Dacă închiderea se va prelungi după ziua de luni, va deveni a patra cea mai lungă din istoria SUA. Cea mai lungă închidere a durat 35 de zile în 2018-2019, în timpul primului mandat al lui Trump.

Campania de presiune a lui Trump nu pare să fi influențat democrații. Doar trei au votat pentru planul republican, care ar prelungi finanțarea până la 21 noiembrie - același număr care l-a susținut în voturile anterioare.

Democrații spun că orice pachet de finanțare trebuie să extindă și subvențiile pentru asistența medicală din perioada pandemiei, care expiră la sfârșitul lunii decembrie, în timp ce republicanii spun că această problemă ar trebui tratată separat. Aceste subvenții au fost adoptate ca parte a pachetului democrat de ajutor COVID din 2021 și ajută acum 24 de milioane de americani să plătească asigurarea medicală. Aproape 8 din 10 americani susțin menținerea acestora, potrivit unui sondaj al Kaiser Family Foundation.

Impasul a înghețat aproximativ 1,7 trilioane de dolari din fondurile destinate operațiunilor agențiilor, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din cheltuielile federale anuale. O mare parte din restul fondurilor este destinată programelor de sănătate și pensii, precum și plății dobânzilor la datoria în creștere de 37,5 trilioane de dolari.

Bolojan promite să nu mai majoreze taxe: Nu avem în calcul deloc formule care să însemne creșteri de impozite anul viitor CITEȘTE ȘI Bolojan promite să nu mai majoreze taxe: Nu avem în calcul deloc formule care să însemne creșteri de impozite anul viitor

Shutdown-ul, al 15-lea din 1981, a dus la suspendarea cercetării științifice, a reglementării financiare și a unei game largi de alte activități. Salariile au fost suspendate pentru aproximativ 2 milioane de angajați federali, deși trupele, agenții de securitate din aeroporturi și alții considerați „esențiali” trebuie să se prezinte în continuare la locul de muncă.

Vineri, guvernul nu a publicat raportul lunar privind șomajul, lăsând Wall Street să speculeze cu privire la starea de sănătate a celei mai mari economii din lume.

O închidere prelungită ar putea perturba transportul aerian și ajutorul alimentar pentru milioane de americani și ar putea forța închiderea instanțelor federale.

Angajații federali ar pierde primul salariu la mijlocul lunii octombrie dacă impasul nu va fi rezolvat până atunci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0889 +0.0052+0.10 %
1 USD4.3349 +0.0091+0.21 %
1 GBP5.8302 -0.0091-0.16 %
1 CHF5.4403 +0.0049+0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite