Vicepremierul italian Luigi Di Maio exclude ieșirea Italiei din zona euro

Vicepremierul italian Luigi Di Maio exclude ieșirea Italiei din zona euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 oct 2018

Vicepremierul italian Luigi Di Maio a exclus duminică ieșirea Italiei din zona euro, afirmând că astfel de discuții sunt doar afirmații alarmante ale oponenților politici, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Nu trebuie să se teamă nimeni de ieșirea din zona euro sau din Uniunea Europeană,  nu există niciun pericol și nicio intenție, pentru că nu asta ne-au cerut italienii la alegeri”, a afirmat Di Maio într-un interviu acordat televiziunii Canale 5, scrie News.ro.

Di Maio, liderul Mișcării Cinci Stele, care guvernează alături de partidul de dreapta Liga, a declarat că Partidul Democrat din opoziție a spus că guvernul vrea să iasă din euro pentru că vrea să sperie poporul.

EXCLUSIV Ce va face SIF Oltenia cu cash-ul încasat de la Erste? În aprilie 2019, acționarii vor fi chemați la consultări CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ce va face SIF Oltenia cu cash-ul încasat de la Erste? În aprilie 2019, acționarii vor fi chemați la consultări

Atât Liga cât și Cinci Stele au făcut campanie cu o platformă anti-euro, dar foștii rivali au renunțat la planul de a ieși din zona euro atunci când și-au unit forțele să formeze guvernul, în luna iunie, după un rezultat neconcludent al alegerilor.

Cu toate acestea, piețele financiare rămân nervoase, în pofida reiterărilor repetate că renunțarea la euro nu se află în programul de guvernare. Unele comentarii eurosceptice făcute de membri ai coaliției au dus la vânzări mari de obligațiuni guvernamentale italiene.

Un sondaj de opinie realizat de Ipsos, publicat sâmb

viewscnt
Afla mai multe despre
luigi di maio
zona euro